Concedierea mai simplă a salariaţilor neperformanţi, perioade mai lungi de probă şi contracte cu durata determinată mai uşor de încheiat.
Criza forţează reaşezarea raporturilor de muncă. Performanţa, productivitatea angajaţilor la costuri cât mai mici sunt acum, mai mult decât înaintea crizei, în atenţia patronilor, scrie revista "Capital". În acest context, guvernul a început discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri şi ai sindicatelor pentru modificarea Codului Muncii care "în momentul de faţă îi protejează excesiv pe angajaţi, în condiţiile în care cu greu pot fi sancţionaţi dacă nu performează“, afirmă avocatul Mihaela Scărlătescu.
Întrucât dezbaterile sunt abia la început, există pe de o parte propunerile mediului de afaceri şi ale avocaţilor care, potrivit acestora, vor echilibra raportul dintre angajaţi şi angajatori, iar de cealaltă opoziţia sindicatelor care cred că angajatorii vor primi prea multă putere.
Propunerile mediului de afaceri
"Se propun, spre exemplu, majorarea perioadei de probă, extinderea duratei delegării, mai puţine constrângeri pentru angajator în ceea ce priveşte concedierile, extinderea termenului în care se pot încheia contracte cu durată determinată. În acelaşi timp, ar urma să se introducă şi drepturi suplimentare pentru angajaţi, cum ar fi compensaţii în caz de concediere“, precizează Şerban Pâslaru, avocat asociat Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Potrivit reprezentanţilor Amcham, există mai multe prevederi legislative care ar trebui analizate. Astfel, timpul de muncă şi timpul de odihnă ar trebui negociate direct cu angajatul în funcţie de nevoile acestuia, contractele cu durata determinată ar trebui să fie mai uşor de încheiat şi să nu mai fie o excepţie de la regula contractului cu durata nedeterminată, aşa cum este în prezent.
"Angajatorii trebuie să îşi poată stabili propria politică de personal ţinând cont de situaţia economică instabilă.", MIHAELA SCĂRLĂTESCU, avocat