Partidul Mișcarea Populară va sesiza Curtea Constituțională a României, imediat ce acest proiect legislativ, Codul Administrativ, va fi adoptat de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.
Declarația aparține deputatului PMP de Mureș, Marius Pașcan. Acesta a detaliat mecanismele prin care UDMR, prin Codul Administrativ, va încerca să obțină, nu doar oficializarea limbii maghiare, ci și autonomia teritorială. „Prin noul Cod Administrativ, pe cale să fie adoptat de Parlament, este parafată legislativ strategia pe termen lung de edificare a autonomiei teritoriale pe criterii etnice, în regiunile botezate separatist drept „Ținutul Secuiesc” și „Partium”. În ansamblu, modificările legislative în domeniul administrației publice sunt de fond, nu de formă. Prin noul Cod Administrativ, în care au fost incluse cu dedicație specială aproape toate amendamentele UDMR, constatăm deteriorarea statutului de limbă oficială chiar a limbii române. Este introdus caracterul obligatoriu al limbii maghiare în instituțiile prefectului și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor”, a declarat Pașcan, membru în Comisia specială pentru elaboararea Codului administrativ.
Ieri, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, declara la o emisiune a postului public de televiziune M1 din Ungaria că, într-adevăr, acesta este scopul. "Putem să spune că acesta va fi un pas spre realizarea diferitelor forme de autonomie teritorială", a spus Borboly.
Proiectul de lege privind Codul administrativ trebuia să fie adoptat de Camera Deputaţilor, miercuri, însă social-democraţii au cerut retrimiterea în Comisie a proiectului, solicitarea fiind aprobată.