Președintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, o scrisoare oficială către președinții tuturor partidelor politice parlamentare pentru a discuta la Cotroceni despre situația în Justiție și despre formularea celor două întrebări pentru referendumul de pe 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.
Potrivit Administrației Prezidențiale, programul consultărilor se va derula pe parcursul a două zile, una dedicată partidelor de Opoziție, cealaltă reprezentanților Puterii. Joi, pe 11 aprilie, sunt invitate să participe PNL (de la ora 15:00), USR (de la ora 16:00), PMP (de la 16:45), UDMR (de la 17:30) și Grupul minorităților naționale, de la 18:15. Ziua rezervată coaliției de guvernare este vineri 12 aprilie, când de la ora 11:00 reprezentanții PSD își vor putea exprimă opiniile privind situația din Justiției, în timp ce partenerii lor din ALDE vor intra o oră mai târziu, de la 12:00. Numărul maxim de participanți pentru fiecare partid politic sau grup parlamentar este de 5 persoane, conform Administrației Prezidențiale.
Președintele a anunțat, joi, temele pentru referendumul din data de 26 mai. Prima temă se referă la interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție. A doua tema este dedicată ordonanțelor de urgență. Mai precis este vorba de posibilitatea ca CSM sau Curtea Supremă să poată contesta OUG la Curtea Constituțională Română. Avocatul Poporului este singura persoană și instituție, în același timp, care are această atribuție. Înainte de declanșarea propriu-zisă a referendumului, Parlamentul trebuie să ofere un aviz, care este, însă, doar consultativ.