Noua Lege a adopțiilor îi va putea lăsa fără copii pe părinții săraci

Noua Lege a adopțiilor îi va putea lăsa fără copii pe părinții săraci

Lipsa de informare a persoanelor cu copii ajunși în plasament, pe fondul lipsei de interes a autorităților, ar putea duce la cazuri dramatice. EVZ prezintă unul dintre ele

Un bărbat din Ilfov este pe cale să își piardă fiul în vârstă de 4 ani și 8 luni, care urmeză să intre în procedura de adopție, potrivit unor surse ale EVZ. Bărbatul are o pregătire modestă și o situație materială precară. Nevasta l-a părăsit pe când copilul avea 4 luni, iar de atunci femeia nu s-a mai interesat de niciunul.

Fără a avea cu cine să lase bebelușul, bărbatul a cărui identitate nu o vom da publicității deocamdată a ales să îl ia cu el ori de câte ori mergea la serviciu. Acolo, a atras dezaprobarea colegilor, care au alertat Protecția Copilului și așa cazul a intrat în atenția autorităților. După o vizită la domiciliu, inspectorii DGASPC Ilfov au constatat că bărbatul locuiește într- o casă fără utilități, așa că au decis ca bebelușul să fie plasat în grija unui asistent maternal, unde a rămas vreme de 3 ani.

În tot acest timp, tatăl și-a vizitat fiul aflat în plasament și a ținut legătura în per manență cu Protecța Copilului, însă nu i s-a explicat cu subiect și predicat că și-ar putea pierde fiul din cauză că nu își permite să îi ofere strictul necesar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, bărbatului nu i s-a pus în vedere să strângă documentele care dovedesc că nu și-a abandonat copilul și că vreme de trei ani l-a vizitat și sprijinit cât și cum a putut. Recent, chiar după ce Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Legii adopțiilor, bărbatului i s-a refuzat dreptul de a-și vizita fiul, căruia tocmai îi cumpărase o bicicletă.

Deși proiectul de modificare a Legii adopțiilor nu a trecut încă de Parlament, câțiva funcționari de la Protecția Copilului s-au grăbit să aplice noile prevederi și l-au declarat pe băiat adoptabil. Una dintre modificările efectuate de autorități la Legea adopțiilor are în vedere relaxarea procedurii de adopție odată ce copilul a fost declarat adoptabil și se află de ceva timp în grija autorităților pentru Protecția Copilului. Potrivit noilor prevederi, spre exemplu, părinții biologici nu vor mai fi informați cu privire la începerea procedurii de adopție și nici nu li se va permite să își viziteze copiii odată ce această procedură a demarat. O rațiune a acestei prevederi a fost prezentată în expunerea de motive a proiectului de modificare a actului normativ, potrivit căreia se presupune că odată ce minorul intră în procedura de adopție, autoritățile au verificat și au stabilit deja că părinții nu îl pot crește și nici nu poate fi lăsat sub tutela unor rude, până la gradul IV.

Ce prevede expunerea de motive

„Se reconsideră reglementarea expresă a situațiilor în care planul individualizat de protecție (PIP) a copilului are ca finalitate adopția în sensul simplificării demersurilor din această etapă prin eliminarea din procedură a rudelor până la gradul al patrulea. (…) Drept urmare, până la împlinirea termenelor de 1 an și respectiv 6 luni stabilite de lege pentru PIP adoptie, ar trebui ca opțiunea și capacitatea rudelor de a îngriji copilul să fi fost deja clarificate iar aceste demersuri să nu mai fie reluate.”

Caz controvesat în Italia

Sursele care ne-au prezentat cazul bărbatului din Ilfov au făcut o paralelă cu o situație la fel de controversată prin care a trecut un cuplu din Italia. O familie de români stabilită acolo a fost la un pas de a-și pierde mezinul, imediat după naștere. Este vorba despre un român care muncea în peninsulă, iar soția lui stătea acasă, fiind însărcinată cu al doilea copil. Deoarece familia era săracă, situația lor a intrat în atenția autorităților pentru protecția copilului din peninsulă.

Asistenții sociali s-au prezentat la domiciliul acestora, unde au analizat condițiile în care trăiau. Aceștia au întrebat- o de mai multe ori pe femeia gravidă dacă are nevoie de ceva, iar când aceasta a acceptat într-un final mici ajutoare, inspectorii s-au pus pe făcut rapoarte. Imediat după naștere, în baza rapoartelor respective, autoritățile i-au luat în plasament bebelușul cu intenția de a-l da spre adopție, motivul fiind că nu își permite să-l crească și pe al doilea copil, din moment ce au solicitat ajutor.