Nouă ani de pârnaie pentru o doctoriţi care vindea sânge la negru

Nouă ani de pârnaie pentru o doctoriţi care vindea sânge la negru

Magistrații Curții de Apel București au condamnat-o definitiv la nouă ani de închisoare pe doctorița Cristiana Stoian, din Craiova, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Slobozia

Inculpata a fost acuzată că a refuzat furnizarea de sânge pentru mai mulți pacienți, dintre care șapte au murit, iar în alte cazuri a vândut sânge în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 și 2.000 de lei. La începutul lunii mai, doi angajați ai Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova au fost trimiși în judecată într-un dosar în care sunt acuzați că vindeau o unitate de sânge (400 ml) cu 50 sau de 100 de lei. Dr. Cristiana Stoian a fost deferită justiției în octombrie 2014, fiind acuzată de comiterea a nu mai puțin de 25 de infracțiuni de abuz în serviciu, înșelăciune, șantaj și organizare a activităţii transfuzionale în vederea obţinerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui. Acest dosar a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, care au reușit să identifice un caz în care un copil nu a primit sânge fiindcă era de etnie romă, iar în alt caz ruda unui politician local a primit sânge preferenţial, informează colegii de la cotidianul regional Gazeta de Sud.

2.000 de lei pentru un flacon cu sânge

De exemplu, în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a inculpatei, procurorii au reținut că „în calitatea sa de director al Centrului de Transfuzie Slobozia, împreună cu unele din angajatele centrului, au indus în eroare persoana vătămată A.E. prin prezentarea ca adevărată a faptului că sângele necesar pacienţilor poate fi achiziţionat contra cost, pricinuindu-i persoanei vătămate o pagubă de 2.000 lei“. De asemenea, în funcţie de persoanele care o apelau cu solicitarea ca rudele lor să primească sânge, directoarea Centrului de Transfuzii Slobozia decidea dacă flacoanele sunt sau nu eliberate. Astfel, procurorii au identificat o situaţie în care un consilier local a apelat-o telefonic şi i-a cerut Cristianei Stoian sânge pentru soacra sa, internată în spital, solicitarea acestuia fiind aprobată „în două minute“.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru romi tarif mai scump

„Trebuie observat faptul că nu a solicitat date despre starea pacientei, boala acesteia, nivelul hemoglobinei, aşa cum proceda în mod normal, hotărâtor pentru decizia de a elibera sânge fiind numai faptul că bolnavul este mama unui consilier local“, au mai reținut anchetatorii, citați de Mediafax. În urma anchetei s-a mai stabilit că dr. Cristiana Stoian a refuzat să elibereze un flacon de sânge pentru un copil pe motiv că acesta era de etnie romă. „Stoian Cristana, folosind expresia «Eh, na… și?», refuză eliberarea unităţii de sânge pe motiv că nu s-a stabilit nivelul hemoglobinei, dându-i indicaţii asistentei să vorbească cu aparţinătorii fetiţei şi întrebă la un moment dacă «sunt de culoare sau…?», iar la răspunsul afirmativ al asistentei în sensul că aparţinătorii sunt de etnie romă, Stoian Cristiana foloseşte expresia «Ah, sunt de culoare… şi de culoare», ca şi când acesta ar fi fost un motiv întemeiat să nu aprobe eliberarea unităţii de sânge solicitate“, au mai reținut procurorii. Mai trebuie spus că, în cadrul anchetei, procurorii au identificat şapte pacienţi „care au decedat la intervale mai mici sau mai mari de la momentul internării, unora din ei medicul Stoian Cristiana refuzând să le dea sângele solicitat sau furnizându-l în cantităţi insuficiente ori contra cost“.

Sentință definitivă la Curtea de Apel București

La sfârșitul anului trecut, pe 29 decembrie, Judecătoria Slobozia a dat o sentință în acest dosar, dr. Cristiana Stoian fiind condamnată la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru infracțiunile comise. Alte șase inculpate din același dosar, angajate ale Centrului de Transfuzie Slobozia la data comiterii faptelor, au fost condamnate la pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendare și patru ani cu executare.