Nou-născut aruncat la canal

ARAD. Un băieţel de doar câteva ore a fost abandonat de mama sa în canalul colector al unei case părăsite din comuna Şiria.

El a fost găsit în viaţă de nişte localnici. „Dacă nu plângea atunci, nu-l auzeam“, spune Cosmin Vereş, unul dintre salvatori. Copilul de 4 kilograme a fost dus de urgenţă la spital şi este în afara oricărui pericol. Poliţiştii au găsit-o şi pe mama copilului, o asistentă medicală. Femeia de 31 de ani a născut singură şi mai are acasă trei copii. Ea spune că a lăsat bebeluşul în canal până găsea o maşină să-l ducă la spital sau la mama ei.