Nicio mână răuvoitoare nu s-a aflat deci în spatele incendiului care a marcat profund Franța. Opinia publică, deja bulversată de imaginile care au făcut înconjurul lumii pe 15 aprilie, a fost scutită de un nou şoc emoţional. Desigur, atât pe reţelele de socializare, cât şi în conversaţiile private au fost avansate mai multe scenarii conspirative. Procurorul Rémy Heitz are alte piste în vedere, cum ar fi proasta funcţionare a sistemului electric sau cea a unei ţigări care nu a fost stinsă cum trebuie.

Anchetatorii au audiat în jur de o sută de martori: muncitorii implicaţi în operaţiunile de restaurare a catedralei în luna aprilie, agenţii de pază, diverşi şefi de intreprinderi care participau la acel şantier. Reamintim că acest emblematic monument al Parisului şi-a pierdut, în urma incendiului, acoperişul, fleşa, precum şi o parte din bolţi.

De pe data de 15 aprilie, mai multe echipe de specialişti au intervenit pentru a stabiliza structura catedralei. Ceea ce s-a întâmplat la Notre-Dame i-a determinat şi pe edilii din alte ţări europene la prudenţă şi vigilenţă. La Berlin, de exemplu, pompierii au făcut exerciţii pentru a verifica dacă, în caz de incendiu, sunt capabili să intervină repede pe acoperişurile unor astfel de edificii, la peste o sută de metri înălţime.

Totuși, la Paris cercetările nu s-au terminat. Parchetul a anunţat deschiderea unei anchete judiciare pentru degradarea involuntară, prin incendiu, a catedralei, şi pentru încălcarea deliberată a obligaţiei de prudenţă sau de securitate impusă de lege şi regulamente. Dincolo de aceste formule juridice, se află deci intenţia de continuare a investigaţiilor, de aprofundare a lor, cu ajutorul unor experţi, pentru identificarea acelui moment când o simplă neglijenţă, poate, s-a transformat în dezastru, informează Rfi.ro.

Te-ar putea interesa și: