HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  13 iulie 2023. Despre astrologi și actori

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR,  13 iulie 2023. Despre astrologi și actori

Harrison Ford s-a născut acum 81 de ani, în Chicago, statul Illinois. Dar, în dimineața zilei de 13 iulie 1527, puțin înainte de răsăritul Soarelui, s-a născut la Londra, John Dee, sau Doe care s-a ilustrat ca matematician şi astrolog la curtea regală a Marii Britanii. Ca spion al Reginei Elisabeta I, a purtat, primul, indicativul 007. Era autorizat să ucidă.

13 iulie

 Pe 13 iulie s-au născut Harrison Ford, Wole Soyinka, John Dee, Patrick Stewart, Maria Ventura, Nicolae Secăreanu, Octav Enigărescu, Ilie Cămărăşan.

În calendarul creştin-ortodox, cel ieftin, sunt: Soborul Sf. Arhanghel Gavril, Ştefan Savaitul, Golinduhia din Persia şi Sara.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tradiţional, în ”Kalendar” încep Panteliile, „surorile” Sf. Ilie. În această perioadă, 13-27 iulie, şapte zile înainte şi şapte zile după Sf.Ilie, este punctul culminant al sărbătorilor vechi de vară. Acţionează severe interdicţii de lucru la câmp, chiar simpla prezenţă în recoltă fiind considerat un păcat. Natura trebuie lăsată în pace! Spirite ale focului, (numite în unele locuri şi Pirosiţe, de la „piros”, foc în greceşte) pot da foc holdelor dacă sunt desconsiderate!

Modern, este o perioadă numai bună pentru concedii, sau vacanţe! Perioada 15 iulie – 15 august mi se pare cea mai bună pentru concedii, ţinând cont de modificările climatice şi de mersul activităţii umane moderne, dar şi de conjunctura astrologică. După Sf. Maria, îmi pun pălăria, şi încep nunţile, botezurile şi pregătirile de şcoală!

În dimineața zilei de 13 iulie 1527, puțin înainte de răsăritul Soarelui, s-a născut la Londra, John Dee, sau Doe care s-a ilustrat ca matematician şi astrolog la curtea regală a Marii Britanii. Dar John era un tip aparte de astrolog. În orice caz, nu era un şoarece de bibliotecă, cu toate că a strâns peste cinci mii de cărți de valoare, mai multe decât la Oxford. Arătos, bine făcut, era un sportiv şi un spadasin desăvîrşit şi răsfăţatul femeilor. A participat la mai multe dueluri, iar în 1555 a fost arestat şi încarcerat scurt timp pentru “vrăjitorie în mânuirea rapierei” (spada de duel). În acel an, pe continent, Nostradamus publică ”Centuriile”. Episodul duelului s-a păstrat prin procesul verbal al magistratului din Londra, se pare că John Dee mânuia așa de rapid spada de duel încât martorilor li s-a părut la un moment dat că avea două spade, nu una!

La început, a fost astrologul reginei Maria Tudor pe care a avertizat-o că “va sfîrşi printr-un dezastru şi că capul îi este în pericol”. Devine astrologul, sfătuitorul și confidentul, dar şi spionul marii regine care a fost Elisabeta I. A calculat şi a determinat ziua încoronării, de asemenea a sfătuit-o pe Elisabeta I să nu atace formidabila flotă spaniolă ”Invincibila Armada”, ci să aştepte “pentru că elementele apă şi aer vor rezolva problema” – ceea ce s-a şi întâmplat - o furtună puternică şi valuri uriaşe au distrus mare parte din corăbiile atacatoare. Episodul s-a păstrat, de asemenea. Se spune că regina l-a întâlnit pe un culoar al palatului pe John. L-a oprit să o salute ceremonios și l-a întrebat direct: spune-mi cinstit, ce să fac, să atac, sau să aștept? John Dee i-a răspuns: ca britanic v-aș spune imediat să ordonați căpitanilor atacul, dar ca astrolog și matematician, vă rog să mă lăsați, regina mea, să fac calculele!”

La ordinul reginei, John Dee a făcut horoscoape pe continent, în special la curţile poloneze şi germane, de fapt spionând şi încercînd să facă alianţe în favoarea suveranei sale. A dus şi adus răspunsul la mai multe scrisori secrete ale reginei. Este interesant că John Dee îşi semna rapoartele de spionaj către regină cu indicativul 007. Cel preluat, mai târziu, de James Bond. Pentru că John Dee era autorizat de către Regină să ucidă, în caz de nevoie. Ce putea să-i placă mai mult unui duelgiu, care își ascuțea singur spada de duel, cu îndemânare și precizie matematică?

Matematica a fost pasiunea vieţii lui John Dee. Se spune că el a tradus ”Matematica” lui Euclid în limba engleză, în anul 1570.

A murit sărac şi deznădăjduit, la 8 decembrie 1608, în casa lui din Mortlake, Surrey, după ce un şarlatan i-a furat soţia şi averea. Se spune că a fost răzbunarea târzie a spaniolilor, pe care i-a învins cu un horoscop şi două rapoarte de spionaj. De la John Dee ne-a rămas, printre altele, o lucrare de circa 350 de pagini scrisă într-un cifru perfect, ”în limba lui Enoch”, după cum spunea John Dee. Cifrul nu a putut fi spart nici astăzi, cu cele mai performante calculatoare. Se pare ca matematicianul şi astrologul englez chiar inventase, sau redescoperise o limbă moartă, cu toate regulile de flexiune şi sintaxă.

John Dee a fost modelul pentru dr. Faust, sau Prospero, al lui Shakespeare. În timpurile moderne a făcut subiectul unui roman al lui Peter Ackroyd, a unei opere și a unui joc de computer, ”Uncharted 3”. Să nu uităm melodia lui Iron Maiden, ”The Alchimist”, dedicată lui John Dee.

John Dee a fost un om complet, un personaj al Renașterii, un savant aventurier, un matematician duelgiu, un spion magician, un alchimist astrolog, unul care a vorbit cu îngerii. Oare chiar a vorbit cu îngerul Uriel? Așa se spune, iar sunt mărturii scrise că după ce a vorbit cu îngerul și a primit cele trei cadouri, John Dee parcă emitea o lumină difuză, calmă, timp de o săptămână. De la el au rămas trei lucruri ciudate: o oglindă neagră, o sferă mare și grea de cristal și un cristal misterios, o combinație geologică ciudată, poate unicat. Sunt la British Museum. Sau, erau?

Mă uit la sfera de cristal care este în stânga mea, pe birou. Este uriașă, cred că are aproape 30 de centimetri în diametru și este foarte, foarte grea. Acum, când scriu desprea ea, luminițe ciudate se refractă pe suprafața ei. Parcă râde de mine! Sau, sunt farurile mașinilor care trec pe stradă? Am primt cadoul de la regretatul meu prieten Jonathan Cainer însoțită de un bilețel: ”Este sfera lui John, folosește-o!” Oare unde am pus bilețelul, dovada materială? Bună întrebare!

 Dar, astăzi, vreau să vorbim despre un mare actor, Harison Ford, care îşi sărbătoreşte pe 13 iulie ziua de naştere, astăzi împlinește 81 de ani. Să-i spunem: La Mulţi Ani!

Era, parcă, în toamna, sau începutul iarnii lui 1977. Bucureştii mai miroseau a cutremur, a moarte și moloz. Nu vreţi să ştiţi mirosul acela groaznic... Un prieten mă sună pe telefon, pe atunci erau doar telefoane fixe! El lucra în cultură, pe la minister, avea un post bun. Mă întreabă dacă vreau două invitaţii la o avanpremieră, la un film american, SF,  "O nouă speranţă" pentru că vrea să ştie şi părerea mea.  Sigur, că da, SF şi american, cum să nu! Am ajuns împreună cu tânăra şi frumoasa mea soţie la Sala Mică a Palatului. Acolo, ce să vezi! Miniştrii, academicieni, artişti, generali, foşti colegi de ai mei de la Liceul 24, tot Bucureştiul care conta pe atunci. Ne uităm unul la altul, ne salutăm de la distanţă şi ne ocupăm locurile.

Se face întuneric, începe filmul. De la primele acorduri ale muzicii lui John Williams mi-am dat seama că trăiesc un eveniment, că filmul acela va face epocă. Apoi l-am văzut pe Han Solo, pe Harisson Ford. Juca ca şi când mâine urma să moară. Ce plăcere, ce regal! Ce actor! De fapt toţi artiştii din film au jucat cu o furie divină, cu o dăruire fantastică în acest prim film. Ceea ce nu s-a mai întâmplat în multele serii următoare. Primul, originalul, conteză! Restul sunt... clone, ca să fim în spiritul filmului.

La sfârşit ni s-a spus să mai stăm un moment, s-au împărţit formulare de sondaj şi un pix Bic. Pixul puteam să-l oprim! Şi astăzi îl am, este pe undeva, aici, la București, sau în Virginia. Pe atunci se făceau lucruri bune, iar pixul Bic nu făcea excepție. Am scris că filmul este excepţional şi că poate da speranţă unui public strivit de tragedia cutremurului şi de pierderile suferite. Şi că nu am ştiut că toată viaţa am fost un Cavaler Jedi, chiar dacă nu am sabie laser!

Dar, în 1981, cred că eram la Bagdad, la Al Qaim, sau Mosul, în orice caz, undeva în Irak, am văzut „Indiana Jones and the Riders of the Lost Ark”. Unele dintre aventurile mele transpuse pe ecran şi jucate de Han Solo, pardon, Harrison Ford! Un film cu o reţetă minunată: un pretext legendar cultural, arabi răi, nazişti şi mai răi, un erou care cade mereu în picioare, la propriu şi o actriţă principală destul de confuză ca să nu trebuie să fie foarte frumoasă. Dar care ştia să bea, nu glumă! Deşert, Tibet, Egipt, cavalcade, şerpi, mumii, submarine şi magie!

Han Solo şi Indiana Jones, personaje întruchipate de acelaşi actor de excepţie, care nu acceptă dubluri, îşi face singur cascadele. O să realizaţi această - când unul dintre personajele jucate de el cade de pe cal, de exemplu, este filmat din faţă, se vede clar că Harrison Ford a picat între copitele cailor sau, după caz, roţile maşinilor. Acum ceva timp, în anul 2015, a avut un accident cu un avion de vânătoare de colecţie. A avut multe accidente de aviație și nu numai! Dar, aţi văzut erou mort, vorba lui Harrison Ford! De la locul prăbuşirii a ieşit din carlingă singur, cu faţa plină de sânge, şi-a scuturat hainele, a spus o glumă, ceva cu: „Doamnelor şi domnilor, scuzaţi deranjul, parcarea era plină!” şi a părăsit şchiopătând terenul de golf pe care picase.

Se pare că bravada, curajul nebunesc şi sfidarea morţii trec de la personajele ecranului la actori. Este evident acest lucru la Harrison Ford, care a început ca un tâmplar modest şi lipsit de strălucire, la Hollywood. Dar iată-l şi pe Robert Powell („Jesus of Nazareth”, 1977) care şi astăzi se crede Iisus Hristosul, un alt tâmplar de succes! Unii actori rămân marcaţi de rolurile lor, toată viaţa! Ford i-a cerut chiar lui George Lucas să-l omoare pe Han Solo în ”Emire Strikes Back”, se săturase, toată lumea îi spunea Han Solo. Regizorul nu a acceptat, doar l-a înghețat pe Han Solo! Avea alte planuri.

De ziua lui, Harrison Ford ne-a făcut un cadou. În București și desigur, în țară rulează ”Indiana Jones și Cadranul Destinului”. Nu l-am văzut, nu mi-a fost trimis din State. Încă. Dar fata mea a văzut filmul, spune că este bun. Sigur, HF nu-și mai face singur cascadoriile, decât cea în care întinerește cu cincizeci de ani. Rectific, am primit filmul din State, probabil că o să-l văd mâine.

Nu știu ce film să (re)văd. Ceva cu Harrison Ford sau cu Patrick Stewart care împlinește și el astăzi o vârstă frumoasă, 83 de ani. Star Trek ? Cred, totuși, că o să revăd ”Frantic” un film uitat al lui Harrison Ford, din anul 1988, în regia lui Roman Polanski.

Forța să fie mereu cu voi, doar mâine trebuie să luptăm din nou, cum spunea Coșbuc: o luptă-i viața, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor - doar este, în definitiv, o altă zi!

 

HOROSCOP      13 iulie 2023

 

BERBEC  Aspecte favorabile. Numai Saturn, retrograd, din Pești, te anunţă că ceva și/sau cineva pot întârzia!  Pe seară eşti relaxat şi gata de distracţii. Toate drumurile îți sunt deschise. Te-ai mai liniştit după grijile din ultimul timp. Trebuie sa-ţi adaptezi şi regimul alimentar şi totul poate fi bine! Astăzi este o perioadă care te avantajează, mai ales în dragoste. Carisma, magnetismul personal, îţi este în creştere, lucru de care puteţi să profiţi, mai ales dacă eşti sau sunteţi implicaţi în politică sau afaceri. Astăzi nu sunt semne de câştiguri importante, aşa încăt nu risca degeaba.

 

TAUR    Aspecte favorabile legate de domeniul emoţional. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană care îți place. Zi de cumpărături, dar cheltuieşte cu chibzuinţă. O zi bună, care poate deveni şi mai bună dacă gândeşti pozitiv şi nu te repezi. Mai pe seară, o veste bună despre o călătorie şi nişte bani. Adesea, şi astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte în analiza atentă a descrierii faptelor, aşa că analizeaza situaţia cu multă atenţie. Astazi coopereaza, dar atentie la confesiuni. Nu te lega la cap, dacă nu te doare capul.

 

GEMENI   Eşti atras într-o intrigă de vară şi eşti ţinut ca arbitru. Nu te băga, n-ai văzut, n-ai auzit, relaxează-te, nu o să pierzi timpul cu frivolităţi! Dar, poţi să te distrezi pe seama lor. Nu trebuie să schimbi nimic din proiectele pe termen lung.  Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără cheltuieli nejustificate.  Perioada îţi este prielnică, în general; cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, astazi veţi evita neplăcerile. O şedință sau o adunare iți poate da unele indicii pretioase.

 

RAC   O distracție, o festivitate, un concert, o sărbătorire, ceva de genul acesta îţi atrage atenţia astăzi şi vrei să participi şi tu la eveniment. Poţi întâlni acolo persoane interesante!  După o dimineaţă densă şi evident obositoare, stelele îţi recomandă să te relaxezi, să faci puţin sport, poate alergătură prin parc, poate sală, poate sauna. Uneori ai nevoie de putina solitudine. Este o perioadă perfectă să-ti iei de lucru acasa si sa te bucuri de „căldura” caminului, sau mai bine zis de aerul condiţionat. Evită imprumuturile de bani sau orice cheltuială importantă.

 

LEU    Dimineața, răbdarea ta poate aduce rezultate bune. Nu risca, nu te distra periculos, gen sporturi extreme de a te contrazice cu șeful, sau soacra, nu te expune la soare. Leii, seara vânează! Aspectele benefice sunt in cumpană astazi cu influenţe mai puţin favorabile, asa că ai astăzi o zi obositoare, dar placută! La serviciu, sau unde activezi, fii pragmatic şi nu contrazice şefii şi colegii seniori. Un zâmbet cu subînţeles este mult mai indicat. O zi bună în care este bine să vorbeşti mai puţin şi să asculţi mai mult. Poţi afla o mulţime de noutaţi care iţi vor fi de folos.  Astăzi trebuie sa stai linistit si sa astepti ca ziua sa treacă, nu te zbate inutil.

 

FECIOARĂ   Promisiunile pe care le faci astăzi şi asigurările pe care le primeşti trebuie să fie luate cu maximă prudenţă, ca pe un vin de vară. Dar, surprize plăcute şi distracţii neaşteptate! Te simţi bine şi zâmbeşti tot timpul. Promovează propriile interese, bazându-te pe prietenii vechi. Astazi eşti plin de energie - energia de care ai atâta nevoie. Pe de altă parte este bine să foloseşti cât mai multe ocazii şi să te relaxezi. Pe total:  o zi obișnuită, plăcută, și de aceea trece repede!

 

BALANŢĂ   Încearcă să nu te laşi invadat de prieteni, membri ai familiei, de necazurile lor. Promite-le ajutor, dă-le sfaturi și bani, eşti obligat de convenţiile sociale, dar nu te implica emoţional! Vrei o vacanță deosebită, de care să-ți amintești cu plăcere și să te lauzi prietenilor. Destinațiile exotice sunt interesante, dar ia mai multe informații, nu tot ce e străin este și bun. O oportunitate de făcut bani, aşa că fă bine şi nu-i da cu piciorul. Stăpâneşte-ţi remarcile ironice şi criticile la persoană. Vremea în schimbare, furtunoasă, dar încă foarte caldă iţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Scutură-te de ele şi regăseşte-ţi optimismul şi buna dispoziţie!

 

SCORPION   Modifică ritmul, cadenţa activităţii tale. Nu fă din toate activitățile o muncă grea, ca a lui Sisif. Trebuie să te odihneşti, să te relaxezi mai mult, să-ți refaci capacitatea de efort. Eşti avantajat dacă cauţi să ieşi în evidenţă la locul tău de muncă. Astăzi ai uşurinţă în exprimare. Regăseşti un obiect pe care l-ai crezut pierdut. Sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de colegii de la serviciu sau de prietenii de vacanță. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi. Zâmbeşte şi soarele va străluci din nou! Nu e greu! „Festina lente”, grăbeşte-te încet, sau graba strica treaba.

 

SĂGETĂTOR  Astăzi cam exagerezi! Ai unele dificultăţi în abordarea practică a programului tău cotidian, dar trebuie să găseşti un echilibru decent între odihnă şi efort, între relaxare şi distracţie! O zi favorabilă în domeniul relaţiilor sentimentale. O zi plină de satisfacţii pentru tine. Cei din jur recunosc că ai dreptate si iţi acceptă argumentele. O zi calmă şi fără prea mult efort. Te simţi excelent, puţin obosit, probabil că din cauza efortului dar și a vremii, iar la serviciu lucrurile par că merg mai bine. Horoscopul iţi arată că astăzi nu trebuie să incepi nimic nou, mai ales in domeniul serviciului, sau să faci cheltuieli exagerate.

 

CAPRICORN   Chiar dacă este "13" nu e o zi rea, de loc. Viaţa ta socială, legăturile umane sunt avantajate, nu rata ocaziile. Trebuie, însă, să faci şi compromisuri, poate în programul de distracție. Mai multa prudenta nu a stricat nimanui. Mari iubitori de spaţii largi, o parte din nativii din zodia Capricornului vor decide să plece la cumpărături. Probabil că preţurile vă vor descuraja, dar nu cred că o să renunţaţi. Alternativa este un DVD acasă, sau un cinematograf cu aer condiționat - care nu este o idee rea.  Feriţi-vă de prietenii sau relaţii noi, aspectele nu vă avantajează.

 

VĂRSĂTOR    Astăzi eşti tolerant şi poţi fi de acord cu toată lumea. Eşti foarte flexibil în păreri, pentru a face plăcere celor din jur. Ai o carismă deosebită şi o şansă mare în domeniul sentimental. Evită, pe cât poţi, grijile şi enervarile, nimic nu este mai important pentru sănătate decat o judecata clara şi echilibrul interior. O zi blânda față de tine, pe care o meritai dupa nopţile cam nedormite din ultima vreme. Perioada îţi este favorabilă, mai ales pentru că, probabil, eşti în aşteptarea unui termen. Examene, interviuri, întâlniri, simpozioane.  Nu accepta discuţii cu necunoscuţii.  Atenţie la alergii şi la băuturile reci.

 

PEŞTI   Este momentul să te opreşti cu cheltuielile, chiar dacă sunt justificate. Perioada acestei zile nu este favorabilă banilor, dar avantajează domeniul sentimental, conform proverbului! Dar trebuie să te străduieşti mai mult, aşa, pentru imagine si posibilele laude pe care poți, sau nu, să le primești! Stelele te avantajeaza astăzi in relatiile cu semnele de pământ și foc. Este bine sa ocolesti nativii nascuti sub semne de aer si apa. Dar, conjunctura te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. Ziua de astăzi este în mod deosebit favorabilă caracterului, casei I. O veste te influenţează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate relativ favorabil.  O afacere de interes general te intereseaza dar şi te afectează destul de mult. Fii atent!