Nostradamus: ”Oamenii să facă ce vor, stelele s-au plictisit deja de prostia și răutatea lor.„ M-am retras din ”Dimineața Astrologilor” │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Nostradamus: ”Oamenii să facă ce vor, stelele s-au plictisit deja de prostia și răutatea lor.„ M-am retras din ”Dimineața Astrologilor”  │  Horoscopul lui Dom’ Profesor

Nostradamus i-a spus reginei Caterina de Medici : ”Oamenii să facă ce vor, stelele s-au plictisit deja de prostia și răutatea lor!„ Aceasta, în contextul în care regina, cu toată curtea ei, venise să-i ceară sfatul în micul orășel de provincie unde practica medicina.

 

HOROSCOP  Pe 3 iulie s-au născut Franz Kafka, Tom Cruise, Stavros Niarchos, Corneille, Aca de Barbu, Coca Andronescu, Nicu Apostolescu, Andreea Isărescu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 3 iulie sunt Sfinții Iachint și Anatolie patriarhul Constantinopolului. Nimic în ”Kalendar”.

 

 

HOROSCOP Dragi lupi, padawani și hobbiți, așa stând lucrurile, cum le vedeți și domniile voastre, putem considera că suntem încă în muson şi apoi o să intrăm în secetă şi că lumea începe să plece în concedii şi călătorii.  Anumite firme mari chiar închid câte o lună activitatea, altele pâlpâie discret.

 

Acum este perioada marilor lovituri. Evreii, iranienii şi armenii şi-au programat întotdeauna loviturile în afaceri, şi nu numai,  în timpul verii. Obicei preluat de australieni, oricum la ei este totul invers, şi de anumiţi tycooni din Asia şi Indochina. La fel şi în politica americană şi britanică, când multe maşinării au fost puse la punct în cursul verii din emisfera boreală.  Motivele sunt evidente, sau nu. 

 

Omul este în general o fiinţă care depinde mult de influenţa mediului în care anotimpurile şi fenomenele meteorologice joacă un rol important.  Vara pare că este mai prietenoasă, mai frivolă şi oferă o protecţie sporită. Spiritul alert de conservare al omului este asigurat că mediul nu este foarte ostil, cum de exemplu ar fi în timpul gerului din timpul iernii. Aceste sentiment de siguranţă se extinde şi asupra afacerilor.

 

Majoritatea oamenilor crede că în timpul verii nu se poate întâmpla nimic serios în afaceri şi politică.  Nimic mai periculos, sau fals!  La un moment dat, în Cipru, un individ pe nume Ray, un fel de Casanova local, îmi povestea cum o firmă mărişoară din Anglia şi-a înghiţit  principalul concurent, printr-o activitate febrilă, la propriu şi figurat, tocmai în timpul verii. 

 

Şi exemplele pot continua. În timpul verii creşte presiunea socială asupra guvernelor, presiune care de obicei se dezlănţuie începând cu septembrie. Vara este cea mai bună perioadă să se înceapă sau să se deruleze afaceri sau activităţi care pot scăpa total sau parţial de monitorizarea presei scrise, sau electronice. 

 

Şi la noi, mass-media a fost intoxicată cu prejudecata că vara sunt căutate numai subiecte... estivale şi că subiectele serioase cu scandaluri grele trebuie lăsate pentru la toamnă, „când se întorc oameni din concediu”.  Dar, acum, presa electronică te urmărește oriunde cu informația. Din nefericire 100% Fake News!

 

Vara mai pleacă seniorii, proprietarii de firme mari, preşedinţii sau directorii de pe la ministere şi regii. În balamucul care îl lasă în urmă este prilejul cel mai bun pentru un puiuţ de afacere sau de racolare a unor oameni cu dosare şi fişiere cu tot. 

 

Tot într-o vară am asistat în Iran la cea mai formidabilă lovitură de imagine. Două bănci „Melli” şi „Melat” se înfruntau cu energie pentru un loc 6-7 între băncile mari din Teheran. Publicitate, panouri, concursuri, - tot tacâmul!  Până cînd într-o vară, patronul şi preşedintele băncii „Melli” a interzis plecarea vreunui funcţionar în concediu spunându-le că le ajunge cele peste cincizeci de sărbători religioase anuale.

 

Apoi a făcut o publicitate bazată pe două idei: prima că nu oferă nimic mai mult decât concurentul, dar clienţii pot observa singuri diferenţa, şi a doua, că banca „Melli” respectă sărbătorile religioase. 

 

Sigur că la banca „Melli” cozile, în acea vară, la ghişee, erau aproape inexistente pentru că lucra întreg personalul, ceea ce nu se putea spune de banca „Melat”. Normal că o parte din clienţi au migrat la „Melli”. În toamnă când cei de la „Melat” au vrut să recupereze, nu au mai avut ce. Regulile de piaţă fuseseră schimbate şi „Melat” nu mai era în prima duzină a băncilor importante! Acum, în prezent, mi se spune de la Teheran că a mai recuperat are mai mult de 30 de filiale în Teheran. Probabil că tot cu ”lovituri de vară”!

 

Vă povesteam de ”Dimineața Astrologilor”. Ați constatat că de ceva timp nu mai am pomenit de această consultare a astrologilor din toată lumea. Ca orice lucru bun, cinstit și respectabil a fost acaparat de ticăloși, cam de vreo două luni de zile, a fost edificator pentru mine. Poate de servicii, nu mă pricep. Apăruseră tot felul de tâmpenii: să spunem adevărul despre Donald Trump, adică să-l criticăm, să sprijinim pe refugiații musulmani din Europa, că și ei ”este” oameni, să publicăm horoscoape de transgeni și nu mai știu ce idioțenii. Evident că ”Dimineața Astrologilor” luase o turnură politică, fiind acaparată de stânga. Dacă nu știați, în lume doar 5,7% din media este de dreapta, în State 7%. Doar ”Fox”.

 

Nu am avut de ales, m-am consultat cu Oscar, nepotul lui Jonathan Cainer, care părea depășit de evenimente, dar el oferea suportul logistic pentru dimineața. M-am cam certat cu bogatul moștenitor și am încetat orice colaborare cu el, deci și editarea unor cărți. Ce vreți, țâfnă de pustnic! Am ieșit din ”Astrologer’s Dawn”. După mine au mai ieșit vreo 50-60 de astrologi, cei care știau foarte bine că datoria unui astrolog este corect arătată de Michael de Notre Dame cunoscut de noi sub latinescul Nostradamus : “… un astrolog care profesează nobila ştiinţă este un slujbaş al adevărului şi un supus al lui Dumnezeu. El trebuie să spună în gura mare, în agora, dacă cutare conte, sau cutare rege este  nepotrivit, pentru că un astrolog află uşor caracterul şi insuşirile oamenilor şi ştie mai multe despre persoana respectivă, decât ea însăşi.”  Adevărul, nu cine știe ce lucrătură politică!

 

De aceea a avut bunul doctor în medicină probleme cu Închiziţia, Securitatea de pe atunci…

 

În acest weekend am fost anunțat oficial, în termeni foarte seci că ”Dimineața Astrologilor” și-a încetat activitatea cu data de 1 iulie 2017, ora 00:00 GMT.

 

Așa că nu pot decât să-mi amintesc altă frază a lui Nostradamus, spusă reginei Caterina de Medici : ”Oamenii să facă ce vor, stelele s-au plictisit deja de prostia și răutatea lor!„

 

Eu rămân optimist și cred că sfaturile mele vă pot îmbunătăți calitatea vieții, iar informațiile pe care vi le dau arată adevărul, uneori incomod, al lumii în care trăim.

 

Am avut necazuri mari în pustnicie, ziua de 1 iulie este nefastă pentru mine, este clar. O să vă povestesc altădată, doar mâine, este, în definitiv, o altă zi!

 

                                                     ⃰    ⃰    ⃰

 

HOROSCOP

 

BERBEC    Ai unele probleme personale și de familie și simți nevoia să le discuți cu cineva. Îți trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Mai așteaptă puțin și vei găsi ce cauți. Daca eşti în căutarea unui confident, nu trebuie să alegi prea mult, oricum totul se va afla, mai devreme sau mai târziu! Ceva mocnea de mai mult timp, fie că ştiai fie că nu, acum iţi rămâne doar sa tragi concluziile şi să-ţi fie de invaţătura. Nu, nu este ceva grav, mai mult este vorba despre vanitatea proprie. Așa că problemele își vor găsi soluția și tu își vei obloji vanitatea rănită.

 

TAUR  Te pregătești de concediu, dar unii colegi sunt deja la munte sau la mare și te tot sună pe mobil în legătură cu sarcini de serviciu. Fii politicos, dar nu naiv, nu poți ține locul tuturor! Sa nu fii foarte contrariat cind analiza ta obiectiva si meseriaşă făcută in cercul tau de prieteni va stârni proteste şi remarci de genul "am mai auzit asta"! Astăzi originalitatea nu este punctul tău forte. Conjunctura planetelor îţi este relativ favorabila, mai ales in domeniul sănătăţii. Totuşi, un regim alimentar echilibrat şi multă odihnă este ceea ce iţi trebuie. O periodă favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. Multă lume, multe proiecte, mulţi prieteni – eşti o persoană populară...

 

GEMENI  Noii tăi prieteni, noile cunoștiințe, par a fi bine plasați. Cel puțin așa spun ei. Cere-le o favoare și vei vedea de ce putere dispun! La pile egale, meritul contează, iar tu ai merite! Nu neapărat ca ai avea performanţe de excepţie la serviciu sau unde îți desfășori activitatea – și asta se poate întampla - dar mobilul tău sună neâncetat. Afaceri și afaceri. Unele cu bani altele de amor. Nu uita sfatul meu: nu amesteca utilul cu plăcutul! Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă face să nu obţii rezultatul dorit şi poţi pierde stima anturajului. Încet şi cu grije însemnă sigur! Dacă poți, fiind proverbială dinamica și superficialitatea nativilor din Gemeni!  

 

RAC   Astăzi persoanele născute în semne de foc și aer îți sunt binevoitoare și te ajută, în special Leii și Săgetătorii, dar este bine să eviți pe cei născuți sub semne de apă și pământ. Evita cu calm şi seninătate să dai replica unor provocări evidente, pentru că discuţia să nu degenereze într-o cearta nejustificatata. Daca ai greşit cu ceva cere-ţi poetic şi cu eleganţă scuze şi vezi dacă poti indrepta lucrurile. Dacă nu, dacă nu recunoşti greşeala, chiar dacă ai merge pe apă nu ai fi mai bun decât o pată de ulei. Chiar dacă ai programat pe seară un film, stelele te sfătuiesc să stai mai bine acasă. Mai bine stai în propria bucătărie cu un suc, o prăjitură, sau o înghețată – vezi tu ce găsești mai bun!

 

LEU  Evită enervare și stresul, chiar dacă auzi o bârfă despre tine. Căldura amplifică procentul intrigilor, este un fenomen ciudat, dar nu țările de la tropice au cele mai multe telenovele? Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine. Dar exista intotdeauna un „dar” eşti mereu fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. De exemplu astăzi te gândeşti cum să faci să cheltuieşti mai puţin, acțiune păguboasă pentru că ești generos și „mână spartă„. Gândeşte-te mai puţin la bani şi mai mult la oamenii care te iubesc, aşa cum eşti. Aşa cum eşti, nu mai bogat sau mai puternic.

 

FECIOARĂ   Dacă este să cumperi îmbrăcăminte de sezon sunt indicate numai inul și bumbacul. Dacă este să faci noii prietenii ia inforamațiile necesare, dar nu de pe rețele. Calitatea primează! Nu te grăbi nejustificat, nu este genul tău şi nici nu dai rezultate mai bune procedând astfel. Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că întotdeauna stai în defensivă. Totuşi, astăzi te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasă, fiind umed, ploaie poate şi presiunea atmosferică variază.

 

BALANŢĂ   Configurația astrologică îți este favorabilă, în special în ceea ce privește noile idei, noile proiecte, noile căi de urmat. Trebuie doar să îndrăznești, norocul ajută pe cei curajoși! Astăzi, sănătatea ta este bună, iar banii nu sunt foarte rari la tine in buzunar. Ai, deci, o zi bună ! Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou. Astăzi ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general! Cu zodia în continuare relativ neaspectată, cu eternul Jupiter în mijlocul zodiei, trebuie sa eviti confruntările tăioase, mai ales cele legate de activitaţile profesionale sau de meseria ta.

 

SCORPION  Poate fi nuntă sau botez, sau doar o scumpă călătorie de vacanță - ai vești despre acest eveniment din viața ta. Realizezi că totalul cheltuielilor prilejuite întrece cu mult bugetul tău. Dar regula socială trebuie respectată, chiar cu cheltuială multă.  Armonia trebuie să facă parte din viaţa ta, aşa au hotarât astăzi stelele pentru tine. Nu te mai indigna când afli amanunte picante despre unele relaţii sociale, despre „vedete”, sau despre unii prieteni care sunt serviabili atita timp cit  pot profita de bunavointa ta. Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată – nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog.

 

SĂGETĂTOR   În ultimul timp întâmplările și evenimentele s-au bulucit în viața ta și tu ai ripostat automat, fără multă gândire. Azi a venit timpul să-ți faci un plan, să analizezi și să sintetizezi. La serviciu ca şi acasă, in bucătărie, te întâmpină un amestec asortat de treburi urgente care aşteaptă hotărârile şi acţiunile tale energice. Nu brusca lucrurile, mai ales in amor, sau dacă este vorba despre o promisiune. Poate ultima proba de trecut este cea de răbdare!  Nu neglija problemele care ţin de sănătate, chiar daca este vorba de o banală durere de cap. In general evită să te simţi copleşit de rau, de stres, de enervare, fie că este vorba de o ameninţare materială, fie că este o mică cheltuială care s-a dovedit că este mare.

 

CAPRICORN   Astăzi stelele îți sortesc o întreagă telenovelă, cu bârfe suculente și intrigi meseriașe. Dacă îți place genul nu poți decât să savurezi momentul, dacă nu, ziua oricum trece repede! Nu iti imagina ca iti poţi trăi viaţa după telenovele şi filme pentru că nu ai nici un regizor care să-ţi spună ce şi cum să joci!  Un procent dintre nativii din zodia Capricornului, astăzi, nu se bucură foarte mult. Recunosc, ai motive. Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea şi să rezişti influenţelor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori.

 

VĂRSĂTOR  Un prieten are mare nevoie de ajutor. Vorbește cu el, stai în preajma lui, are nevoie de solidaritate umană și de sprijin prietenesc. Sigur că banii rezolvă, dar de obicei nu totul! Pe de altă parte, mare atenţie la serviciu, sau unde îţi petreci activitatea, sau ziua – se întâmplă ceva – în registrul benefic. Trebuie, doar, să fii atent ca să nu pierzi prilejul. Deci, poti avea succes in profesie sau meserie, sau la şcoală - ai mai multă energie dacât în mod normal. Un ajutor neaşteptat, probabil pentru că și tu ajuși un prieten. Cineva din anturaj, semn de foc sau de apă te ajuta cu un scop (sau chiar dezinteresat) sa rezolvi o problemă care îţi părea „misiune imposibilă”.

 

PEŞTI   O laudă sau o evidențiere te fac să speri într-o îmbunătățire a drumului carierei tale. Profită și cere șefului o favoare, dar să nu fie plecarea în vacanță, ci ceva legat de muncă! Evită să te enervezi pentru lucruri de nimic. Sigur că este bine să nu te enervezi deloc. Dar poţi ?! Primele ore de serviciu, de activitate îţi aduc surprize, dintre care unele chiar plăcute. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, poţi pleca în scurte călătorii – mai curând delegaţii. O configuraţie astrală echilibrată  face ca ziua să fie pentru un procent dintre nativii din zodia duală a Peștilor benefică, totuşi.  Magnetismul personal este în creştere – poţi rezolva relativ uşor problemele sentimentale. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni.