Un taximetrist a scăpat teafăr după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, la doar câțiva kilometri de Timișoara, în localitatea Pișchia.
Norocosul are 44 de ani și este din Lipova, județul Arad. Acesta se afla la volanul unui taxi cu numere de Arad, când la trecerea la nivel cu calea ferată din Pișchia nu s-a asigurat și a fost lovit în plin de trenul are circulă pe relația Radna – Timișoara, fiind târât câțiva zeci de metri înspre haltă, anunță cotidianul Ziua de Vest. Șoferul se afla singur în mașină în momentul accidentului și se întorcea în județul Arad.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție, iar pompierii de la descarcerare s-au chinuit minute în șir pentru a-l scoate pe bărbat dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Acesta a fost transportat în stare gravă la spital. Acum oamenii legi au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Circulația pe șoseaua Timișoara – Lipova a fost blocată aproximativ o oră, mai anunță Ziua de Vest.