Norica retrage trupele din Irak

Vicepresedintele liberal Norica Nicolai a anuntat ca partidul din care face parte intentioneaza sa elaboreze o hotarare prin care sa ceara sprijinul parlamentului pentru retragerea trupelor romanesti din Irak.

EVZ: De ce vreti sa propuneti elaborarea unei hotarari in acest sens? Norica Nicolai: Pentru ca in momentul de fata Irakul este o tara consolidata, cu un guvern functional si cu o armata capabila sa faca fata provocarilor interne. Dar si pentru ca aici, in Romania, sa reusim sa alocam toate fondurile necesare pentru a ne indeplini toate indatoririle catre NATO, dintre care doua brigazi operationale la sfarsitul acestui an.

V-ati gandit deja la un calendar al retragerii? Nu, realizarea calendarului nu sta in atributia parlamentului. Daca aceasta decizie este luata in CSAT, trebuie realizate mai intai o seama de operatiuni, printre care si consultarea aliatilor de acolo. Apoi se va hotari un calendar de retragere.

Cum veti convinge CSAT-ul sa adopte aceasta hotarare? Eu cred ca va trebui facuta o dezbatere in parlament in care vom cere atat  presedintelui, cat si CSAT-ului sa ia in discutie cu seriozitate aceasta problema.

Cum credeti ca o sa continue disputa dintre parlament si presedinte pe aceasta tema? Eu sper ca nu va mai fi o disputa, ci dimpotriva. Atata vreme cat parlamentul si presedintele reprezinta interesele Romaniei, cele doua institutii trebuie sa inceapa sa colaboreze, pentru un dialog corect, bazat mai mult pe principii, si nu pe orgolii.