Norica, certată pentru declaraţiile anti-Cioroianu

Preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, a criticat-o ieri pe senatoarea Norica Nicolai pentru atacurile la adresa ministrului de externe, Adrian Cioroianu, ne-au declarat surse liberale.

Săptămâna trecută, Nicolai a declarat, într-o emisiune a postului Realitatea TV, că „e mai bine pentru noi toţi ca domnul Cioroianu să rămână ascuns pe perioada Summitului NATO“ şi nu a exclus discutarea prestaţiei acestuia după acest eveniment. Drept urmare, Tăriceanu i-a reproşat că a redeschis subiectul Cioroianu şi că nu este bine să apară „tot felul de declaraţii în presă“, în urma cărora „să rămână impresia că PNL este dezbinat“.

Spre surpriza generală, Norica Nicolai a susţinut că afirmaţiile sale nu au fost preluate corect de presă, cu toate că emisiunea fusese transmisă în direct. Preşedintele PNL s-a prefăcut că „înghite“ explicaţiile Noricăi Nicolai, dar a solicitat prudenţă în relaţiile cu presa. „Eu îmi închipui că voi declaraţi una şi presa întoarce, dar e bine să vă abţineţi să daţi orice fel de declaraţii care creează astfel de situaţii“, le-ar fi spus Tăriceanu liberalilor prezenţi la şedinţa conducerii centrale a PNL. Ezitări La nivel oficial, reprezentanţii PNL au evitat să confirme nemulţumirea lui Tăriceanu. Vicepreşedintele Teodor Meleşcanu s-a mulţumit să prezinte pasul înapoi făcut de Norica Nicolai. Întrebat dacă liberalii au vreo intenţie de remaniere a lui Cioroianu, Meleşcanu a lăsat să se înţeleagă că acesta va rămâne ministru în continuare: „Din punctul nostru de vedere, nu se pune în niciun fel problema să se discute despre remanierea domnului Cioroianu“.