Evenimentul Zilei > Actualitate > Noile restricții impuse de autorități afectează turismul din România! Vacanțele programate cu mult timp înainte sunt anulate
Noile restricții impuse de autorități afectează turismul din România! Vacanțele programate cu mult timp înainte sunt anulate

Noile restricții impuse de autorități afectează turismul din România! Vacanțele programate cu mult timp înainte sunt anulate

De luni, 25 octombrie 2021, autoritățile au impus o serie de noi restricții pentru a reduce rata de infectare cu COvID-19. Aceste decizii se pare că au avut urmări grave în turismul românesc. La doar o zi de la intrarea în vigoare a măsurilor de protecție, 90% dintre rezervările de vacanță din Predeal au fost anulate.

Turismul românesc va avea din nou de suferit din cauza pandemiei de COVID-19. Românii și-au rezervat cu mult timp înainte vacanțele de iarnă, însă acum renunță la idee. Rezervările sunt anulate pe bandă rulantă, iar hotelierii se plâng că restricțiile îi vor afecta serios în această perioadă. Ei se văd nevoiți să trimită în șomaj și o parte din personal.

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar românii și-au făcut de mult timp planurile pentru acestea. În Maramureș, 80% din capacitatea hotelurilor era ocupată pentru luna decembrie. Restricțiile care au intrat în vigoare de luni au schimbat radical planurile turiștilor, așa că rezervările au început să fie anulate rând pe rând. Hotelierii din Predeal susțin că 90% dintre turiști au renunțat la vacanțele rezervate.

Conform ultimei hotărâri semnate de Guvern, restaurantele pot fi ocupate în proporție de 50%, iar accesul se face pe baza certificatului verde sau a unui test negativ COVID-19. Aceste măsuri vor afecta domeniul HoReCa, dar și turismul Românesc. Proprietarii de hoteluri și pensiuni din toată țara susțin că restricțiile îi obligă să trimită angajații în șomaj. Pierderile majore pe partea de cazare și servicii sunt iminente.

Hotărârea de guvern aprobată săptămâna trecută implică măsuri stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență cu privire la stoparea numărul de infectări COVID-19. Sistemul medical este în pragul colapsului. Restricțiile au intrat în vigoare de luni, 25 octombrie 2021, de la ora 0:00 și sunt valabile pe o perioadă de 30 de zile.

În urma acestor măsuri, accesul la unitățile de cazare se face doar pe baza certificatului verde. Acesta atestă faptul că o persoană a trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau este vaccinată. Accesul este permis și turiștilor care prezintă un test negativ COVID-19. Românii par speriați de situație și au decis să anuleze toate plecările care nu au o importanță ridicată. Deși a trecut doar o zi de la impunerea noilor măsuri, 90% dintre vacanțele programate la hotelurile din Predeal au fost anulate.