Noi suntem democraţia! Nu VOI

Noi suntem democraţia! Nu VOI

Articolul 61 alin. (1) din Constituţia României ne somează imperativ şi grav că ”Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.”

Așadar, el singur formează o putere: puterea legiuitoare sau legislativul. Fără el nu putem vorbi despre democrație, căci, în sensul ei originar, din Grecia Antică înseamnă puterea poporului: demos – popor, kratos – putere. Așadar, în democrații, cel care deține puterea este poporul, nu structurile de forță, nu DNA, nu armata. Și, pentru a o putea exercita, își alege reprezentanții, pe care îi trimite în Parlament, iar acesta decide în numele său și pentru el. Organizarea de alegeri periodice și partidele politice garantează acest regim politic, căci nu există prea multe: dictatură sau democrație... doar din astea două putem alege.

Dacă alegem să ne conducă o minoritate, în afara cadrului constituțional, doar pentru că ea crede că are dreptate sau pentru că, finanțată din diverse surse, este interesată să dărâme eșafodul democratic pe care ni l-am clădit atât de greu, atunci înseamnă că cei ce au murit la revoluție au murit degeaba. Toți au murit pentru libertate și democrație, nu pentru perpetuarea unor practici securiste și totalitare. La fel ca azi, securitatea trimitea la Canal, la Ocnă sau în pușcăriile politice oameni nevinovați, pentru infracțiuni politice și, la fel ca astăzi, unii aplaudau și se bucurau pentru că da, spuneau, își merită soarta: erau ”chiaburi” sau elemente care tulburau orânduirea socialistă. Aceiași torționari sau urmașii lor sunt aplaudați azi pe străzi de oameni care sunt interesați politic sau plătiți de indivizi care încearcă să controleze puterea de stat în alt mod: puterea poporului este greu de controlat, dar forțele oculte din conducere NU.

Când Parlamentul e demonizat și autoritatea sa e subminată constant atunci puterea poporului e pusă în pericol. Decizia prim-ministrului în funcție de a da satisfacție haștagienilor este una de această factură, nedemocratică. De ce șeful Guvernului, care se află sub control parlamentar și trebuie să dea socoteală în fața puterii legiuitoare s-ar întâlni cu niște indivizi interesați chiar în înfrângerea voinței Parlamentului? Pentru că acele forțe oculte simt că nu pot controla poporul, așa cum reușea Securitatea odinioară? Un premier cu aceste apucături securistoide are toate atuurile să le servească interesul, care este foarte clar: putere fără legitimitate. Iar atunci când puterea nu mai izvorăște de la popor, înseamnă că democrația a murit. Un anonim în politică, dar bine înfipt în servicii, actualul premier Tudose se visează probabil Putin de România și speră că, făcând pe placul celor care se opun structurilor democratice, va înhăța puterea prin forță: dacă tot a aflat de la Ghiță că Ponta s-a făcut președintele PSD cu sprijinul lui Coldea, nici lui nu i-ar strica acest sprijin de pe la Sistem... doar se știe că el e băiatul bun la toate, mai ales la executat ordine.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noi, cetățenii, trebuie să rămânem fermi și să ne apărăm puterea: pentru asta e nevoie să ne informăm și să nu ne lăsăm manipulați, căci minciuna și dezinformarea sunt armele dictatorilor. Sloganul bine ticluit și lipsit de substanță îi însuflețește pe cei lipsiți de cultură, care se cred, din ce în ce mai mulți, atoateștiutori și mesianici.

Doar atât ne trebuie pentru a fi de partea care are dreptate: să ne informăm cât mai bine! Și să votăm! ​Căci, vorba lui Alexis De Tocqueville: ”Democraţia este puterea poporului bine informat”.