Noi și Bulgarii, cei mai săraci! Iată ce salarii încasează europenii! Informații care vă pot afecta emoțional

Noi și Bulgarii, cei mai săraci! Iată ce salarii încasează europenii! Informații care vă pot afecta emoțional

Între 2.000 şi 300 de euro sunt salariile minime în UE. Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim, iar Albania, aspirantă la aderarea la clubul european, salariul cel mai mic

 Odată cu sosirea noului an, noul guvern spaniol, sindicatele şi angajatorii au convenit asupra creşterii salariului minim interprofesional (SMI) pentru 2020 de 5,5%, până la 950 de euro pe lună. Dar care este salariul minim în restul ţărilor europene?

Salariul minim a crescut în 20 de ani de la 485,70 în 1999, la 950 de euro azi, o creştere de peste 85%. Cu toate acestea, aceşti 950 de euro sunt încă departe de principalele economii ale Uniunii Europene (UE), se arată într-o analiză făcută de pulicația spaniolă cope.es.

Luxemburg, 2.142 de euro pe lună: nu numai că este cel mai mare salariu minim din UE, ci este şi din lume. Pentru a pune aceste date în context, site-ul Numbeo spune că în ţara central-europeană costul vieţii este cu 47% mai scump decât în Spania.

Ne puteți urmări și pe Google News

Clubul celor cu 1.500: Circa 1.500 de euro pe lună se înregistrează într-un grup select de ţări, conduse de Regatul Unit (1.760) şi Irlanda (1.707), urmate de Olanda (1.654), Belgia (1.594), Germania (1.584) şi Franţa (1.539).

Sub 1.000 de euro pe lună: Dacă unii lucrători câştigă 1.000 de euro sau mai puţin într-un loc de muncă în care desfăşoară o activitate pentru care ar trebui să primească mai mult, cea mai mare parte dintre ţările UE au un SMI mai mic de o mie de euro, începând cu Spania (în prezent 900, care va ajunge la 950), şi continuând cu ţara vecină, Portugalia, cu 741 de euro. Alte state mediteraneene, cum ar fi Grecia (758) sunt la acest nivel.

Cele mai mici salarii din Europa de Est: Bulgaria (312 euro), România (466) sau Ungaria (487) sunt ţările în care SMI este printre cele mai scăzute dintre statele membre. Naţiunile baltice nu sunt departe de ele: 607 de euro în Lituania, 430 în Letonia şi 584 în Estonia. Ţările candidate pentru a intra în clubul continental precum Albania, Muntenegru, Macedonia şi Serbia nu ajung în niciun caz la 300 de euro pe lună.

Ţări fără salariu minim: 6 din cele 28 de state membre ale UE nu au salariu minim. Acestea sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia. Motivul salariului minim reglementat este de a garanta un venit minim pentru clasele inferioare, iar în aceste ţări salariul mediu este între cele mai mari din Europa. Danezii primesc, în medie, aproape 3.000 de euro, o sumă similară cu cea primită de suedezi. Desigur, în aceste ţări viaţa este mai scumpă. O ţară apropiată şi similară cu a noastră, Italia, a avut în 2017 un salariu mediu de peste 2.500 de euro.