Noi probleme pentru fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir. Dosarul „Black Cube”, pus pe rol

Noi probleme pentru fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir. Dosarul „Black Cube”, pus pe rol

Dosarul Black Cube a fost deschis luni de Tribunalul București, după ce a respins cererile și excepțiile formulate de fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, inculpat în acest caz. El a fost deja condamnat, în alt dosar, la trei ani și zece luni de închisoare cu executare pentru corupție.

 

Noi probleme pentru fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir. DNA l-a acuzat că, pe vremea când era ofiţer activ al SRI, l-ar fi pus în gardă pe omul de afaceri libanez Rami Ghaziri că este monitorizat de colegii săi de la Direcţia de securitate economică. Acesta ar fi primit în schimbul protecţiei oferite o mită de aproape jumătate de milion de euro. Dragomir a fugit din țară chiar înainte de pronunțarea verdictului. Săptămâna trecută, însă, s-a predat autorităților din Italia.

„Respinge cererile si excepțiile formulate de inculpatul Dragomir Daniel. Constata legalitatea sesizarii instanței. Dispune începerea judecății. Cu drept de contestație”, a decis luni Tribunalul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni, într-un alt dosar, fostul ofițer SRI s-a predat săptămână trecută la o secție de poliție din Bari, Italia. În prezent se desfășoară procedurile privind confirmarea mandatului european de arestare emis de România și ulterior cele de extrădare.

Acuzații grave la adresa fostului ofițer SRI

DIICOT l-a trimis în judecată în vara anului trecut pe fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir în dosarul „Black Cube”, referitor la spionarea fostei şefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruţa Kovesi.

Daniel Dragomir este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la transfer neautorizat de date informatice, în formă continuată, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice şi instigare la violarea secretului corespondenţei, în formă continuată, arată un comunicat publicat de procurorii anti-mafia.

Dragomir a avut „în toată această operaţiune de compromitere un rol de iniţiator, dar şi de intermediar şi interfaţă a voinţei infracţionale din partea altor persoane”, arată procurorii DIICOT.

Trei angajaţi ai firmei israeliene Black Cube – Yossi Barkshtein, Ron Weiner şi David Geclowicz – au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii români. Astfel, ei au primit în instanţă condamnări cu suspendare, amintește DIICOT, potrivit g4media.ro.