Noi probleme pentru Boeing. Cei care au zburat cu această aeronavă sunt în pericol

Noi probleme pentru Boeing. Cei care au zburat cu această aeronavă sunt în pericol

Continuă seria de probleme pentru compania Boeing, care pare intrată într-o spirală a scandalurilor.

De data aceasta, este vorba despre un ordin transmis de Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA), care cere operatorilor aerieni să verifice întreaga flotă de 737 Next Generation! FAA a fost notificată, pe surse, în privinţa unor fisuri structurale, anunță ABC News, iar acum se încearcă înlăturarea oricăror suspiciuni prin inspectarea tuturor aeronavelor Boeing 737 NG.

„Boeing a anunţat agenţia despre această problemă după ce a descoperit fisurile în timp ce efectua modificări pe o aeronavă intens folosită. Inspecţiile ulterioare au descoperit fisuri similare la număr mic de avioane. FAA va instrui operatorii să efectueze inspecţii specifice, să facă orice reparaţii necesare şi să raporteze constatările imediat către agenţie”, susțin reprezentanţii FAA.

Din primele informații, se pare că s-au descoperit fisuri în structurile care ataşează aripile avionului la corpul acestuia. Vorbim despre elemente care, cel puțin teoretic, sunt proiectate să reziste la peste 90.000 de aterizări şi decolări fără a ceda, însă practica înșeală așteptările producătorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News