Noi negocieri pe marginea unicului război activ din Europa

Noi negocieri pe marginea unicului război activ din Europa

Liderii țărilor care au căzut de acord asupra încetării focului în Ucraina, în februarie 2015, s-au întâlnit din nou, ieri, pentru că acordul nu a fost implementat pe deplin

Liderii Rusiei, Germaniei, Franței și Ucrainei s-au întâlnit, aseară, la Berlin, pentru a discuta despre conflictul din Estul Ucrainei, în formatul „Normandia 4”.

Speranțe puține

Este prima oară când președintele rus, Vladimir Putin, vizitează capitala Germaniei, de la începutul crizei din Ucraina, în 2014. El urma să discute, aseară, cu cancelarul Angela Merkel, președintele francez, Francois Hollande, și liderul ucrainean Petro Poroșenko.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ucrainenii vor ca armata rusă să se retragă de pe teritoriul său, înainte de a implementa prevederile politice ale Acordului de la Minsk II, iar armistițiul ar oferi regiunilor rebele o anumită autonomie, după alegeri locale, dar și influență asupra politicii guvernamentale, prin locuri în Parlament.

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, s-a arătat pesimist, spunând că are puține speranțe că se va ajunge la un acord sau se va face vreun progres la Berlin, pentru că pacea în Europa depinde doar de Vladimir Putin. „Sunt blocaje pe numeroase niveluri - acordul de încetare a focului, chestiunile politice, chestiunile umanitare. Nu trebuie să ne așteptăm la o minune în urma întâlnirii de mâine, dar merită orice efort pentru un progres în această problemă”, a spus și Merkel, cu o zi înaintea reuniunii.

Acord nerespectat

Pe agenda întâlnirii figurau subiecte precum: respectarea acordului de încetare a focului între forțele ucrainene și rebelii proruși, în continuare foarte aleatoriu, adoptarea unei legi electorale şi apoi organizarea de alegeri în estul ţării, aflat sub controlul rebelilor proruşi. De doi ani, Ucraina este teatrul unui conflict între forțele guvernamentale și separatiștii susținuți de Rusia. Conflictul din Ucraina s-a soldat cu peste 9.600 de morți de la declanșarea sa, şi, deși s-a declarat încetarea focului, zilnic mor soldați pe linia frontului.

Hollande, Putin şi Merkel urma să aibă aseară și o reuniune de lucru privind criza siriană, la finalul summitului privind Ucraina.