Editura Evenimentul si Capital

ATENTATUL DIN BOSTON. Suspecții sunt doi frați CECENI. Unul a murit, celălalt e „vânat” de polițiști | VIDEO

suspecti1
Autor: | | 83 Comentarii | 12215 Vizualizari

Orașul Watertown pare în stare de asediu, după ce poliția le-a cerut rezidenților să nu-și părăsească astăzi locuințele și nici să nu-și deschidă afacerile, iar sistemul de transport public a fost oprit complet. Polițiștii încearcă astfel să-l încolțească pe cel de-al doilea suspect, un tânăr de 19 de ani din Rusia. Celălalt bărbat a fost ucis în schimbul de focuri cu echipajele de poliție care i-au urmărit din campusul universității MIT, unde au ucis un ofițer de poliție, și până în Watertown, situat la 10 kilometri de Boston. Potrivit anchetatorilor, suspectul aflat încă în libertate este deosebit de periculos și înarmat.

UPDATE 19.44. Poliţia din Boston a extins perimetrul de securitate în jurul unei case în care se crede că s-ar putea afla al doilea suspect în atacurile de la Maratonul din 15 aprilie din Boston, care au lăsat în urmă trei morţi şi peste 170 de răniţi, potrivit EFE.Locuinţa, situată în Watertown, suburbie a Bostonului, este înconjurată de poliţişti puternic înarmaţi. Un elicopter survolează constant zona.Străzile sunt pustii, instituţiile de învăţământ şi magazinele sunt închise iar transportul în comun este suspendat. Singurele maşini care circulă sunt cele ale poliţiei şi unele automobile particulare ale rezidenţilor care îşi părăsesc locuinţele. Poliţia le-a cerut cetăţenilor să se adăpostească în locuri sigure. UPDATE 18.30. Iată primele imagini de pe străzile Bostonului, zona încercuită de Poliție. <iframe width="640" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/KeVTAcQs7As" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> UPDATE 16.55. Alvi Ţarni, unchi al fraţilor Ţarnaev, suspectaţi că ar fi comis atentatul de la Boston din 15 aprilie, şi-a exprimat vineri regretul pentru cele petrecute şi a povestit unui canal de televiziune local că joi a primit un telefon de la unul dintre nepoţi, care dorea să se împace cu el, potrivit EFE.Ţarni a spus că de mai mult timp nu a ţinut legătura cu nepoţii săi din cauza unor „probleme între familii”, însă nepotul mai mare l-a sunat joi pentru a-i cere iertare. „Ieri m-a sunat şi mi-a zis „Iartă-mă!”, a spus Alvi Ţarni, referindu-se la Tamerlan Ţarnaev (26 de ani), care a fost ucis joi noaptea într-un schimb de focuri cu forţele de poliţie.Alvi a declarat pentru WBZ, filială a CBS, că a ajuns în SUA acum zece ani, iar nepoţii lui au ajuns cu familia lor „după vreo doi ani”. „Îmi pare rău dacă el a făcut aşa ceva. Este o nebunie. Nu este posibil. Nu pot să cred că el a făcut-o”, a mai spus acesta. UPDATE ora 15.30: Suspectul aflat în libertate este Djohar A. Ţarnaev, născut în Kîrghistan, dar cu carnet de conducere emis în Massachusetts, potrivit oficialilor citați de NBC News. Suspectul mort a fost identificat ca Tamerlan Țarnaev, 26 de ani, născut în Fdederația Rusă, conform NBC. Potrivit Reuters, Djohar A. Ţarnaev a postat linkuri spre site-urile islamiste și diverse apeluri la independența Ceceniei, pe pagina sa din rețeau rusă de socializare VK. Comentarii agresive în rusă și engleză au fost publicate pe pagina sa, azi, după ce a fost identificat ca suspectul căutat în atentatul cu bombă de la maratonul din Boston. Cel mai tânăr dijntre cei doi frați Țarnaev scrie că este absolvent al Școlii Rindge and Latin din Cambridge, Massachusetts. A urmat școala primară în Makhachkala, capitala Dagestanului, o republică de la granița cu Cecenia și spune că vorbește limbile rusă, cecenă și engleză. La rubrica „viziune asupra lumii”, el a scris doar atât: „islam”, iar la priorități personale „cariera și banii”. Se pare că familia lui a părăsit Cecenia la sfârșitul anilor '90 și s-a mutat în SUA în 2001. UPDATE ora 14.35: Suspectul despre care poliţia americană crede că este implicat în atentatele de la maratonul din Boston, comise luni, a fost identificat drept Djohar A. Ţarnaev, 19 ani, un tânăr care locuia în Cambridge, Massachusetts, potrivit Associated Press. Celălalt suspect, care a decedat la spitalul Beth Israel din Boston, în urma rănilor suferite, ar fi fratele lui, Tamerlan Țarnaev, potrivit Reuters, care citează un oficial din sistemul de securitate națională. Ambii suspecţi proveneau din Rusia, dintr-o regiune din apropierea Ceceniei, şi trăiau în SUA de cel puţin un an de zile. Preşedintele american Barack Obama a fost informat, joi noaptea, de către un consilier pe probleme de combatere a terorismului în legătură un anchetaîn cazul maratonului şi urmărirea de către poliţie a celor doi suspecţi, a anunțat, azi, vineri, un oficial al Casei Albe. UPDATE ora 14.00. Polițiștii, care încă îl caută pe cel de-al doilea suspect, le-au cerut localnicilor din Watertown să nu mai meargă astăzi la serviciu și nici să nu-și deschidă magazinele sau cafenelele. De asemenea, sistemul public de transport, atât cel suprateran, cât și metroul, au fost oprite. UPDATE ora 12.40: Doctorii de la Spitalul Beth Israel din Boston vorbesc, într-o conferință de presă, despre un rănit, care a fost adus, în această dimineață, la spital, în stop cardio-respirator și a murit în sala de operație. Medicul Richard Wolfe a fost întrebat despre rănile suferite de acel bărbat. „A avut multiple răni, probabil o combinație de împușcături și o explozie”, a spus el. Câte răni de glonț? „N-am putut să le numărăm”, a răspuns el. Mai multe? „Da, probabil a suferit și din cauza unei explozii. Un dispozitiv exploziv, posibil șrapnel, o rană de arsură și pe tot corpul avea și multiple răni de gloanțe”, a explicat el. Medicii spun că nu cunosc identitatea persoanei respective, pot doar să spună că este vorba despre un bărbat adult. UPDATE ora 11.28: Poliția din Watertown susține o conferință de presă, la această oră. Ofițerii au anunțat că îl caută pe suspectul cu șapcă albă, care este un bărbat caucazian, cu păr lung, creț, închis la culoare. Este înarmat și periculos, spun forțele de ordine. Al doilea suspect este mort, a fost împușcat, confirmă polițiștii, care refuză să facă publice numele suspecților. Bărbatul este căutat pe un perimetru de 20 de blocuri din zonă, autoritățile referindu-se la el ca la „un terorist”. Un polițist a fost ucis și unul este rănit, a anunțat comisarul Edward Davies, de la poliția din Boston. Colonelul Timothy Alben, șeful poliției statului Massachusetts, a susținut briefingul de presă, în care a povestit cum s-au desfășurat evenimentele. Polițiștii au urmărit suspecții într-o zonă rezidențială din Watertown, unde a avut loc un schimb de focuri cu aceștia, cei doi aflându-se într-un SUV. În timpul urmăririi, mai multe dispozitive explozive au fost aruncate din mașină spre ofițeri. Unul dintre suspecți a fost împușcat și arestat. A murit la spital. Al doilea a reușit să fugă din mașină și este căutat în prezent. Un polițist a fost, de asemenea, împușcat și se află în spital, în stare critică. Poliția din Boston, Massachusetts și Watertown caută un alt suspect. Localnicii au fost sfătuiți să nu iasă din case, iar dacă văd ceva suspect să sune la 911 imediat. Șoferii au fost avertizați să nu oprească să ia pe nimeni de pe marginea drumului. UPDATE ora 11.15: Polițiștii din Boston au anunțat că „suspectul cu șapcă albă” este încă în libertate și al doilea suspect este mort. Potrivit publicației The Guardian, unul dintre localnicii din Watertown, Adonis Karageorgos,a povestit că la ora locală 0.30, a fost trezit de zgomotul infernal al unor explozii „foarte, foarte puternice”. A ieșit pe balconul apartamentului săuși a văzut o coloană de mașini de poliție care trecea prin fața casei sale. Karageorgos (35 de ani) s-a urcat în mașina sa și s-a luat după mașinile poliției. A simțit în aerul din zonă miros de praf de pușcă. A condus cât de mult a putut, până când l-a oprit poliția, care blocase accesul în zonă. A rămas blocat timp de două ore acolo și nu poate decât să urmărească agitația poliștilo care sosesc în număr tot mai mare în subirbia Bostonului, precizează sursa citată. UPDATE ora 10.40: Potrivit NBC, citat de The Guardian, explozivi și o oală de gătit sub presiune, dispozitiv artizanal folosit și în cazul atentatului din timpul maratonului de la Boston, au fost găsite la fața locului, în Watertown. Agenția AP citează un purtător de cuvânt al poliției statale, David Procopio, spunând: „Incidentul din Watertown a implicat ceea ce noi credem că sunt dispozitive explozive care ar fi putut fi folosite împotriva ofițerilor de poliție”. Potrivit Reuters, poliția statului Massachusetts a anunțat că va organiza o operațiune „din ușă-n-ușă, din casă-n-casă” pentru a căuta suspecții din Watertown. Polițiștii au avertizat populația locală să nu deschidă ușa nimănui, cu excepția forțelor de ordine, din cauza situației „nesigure și schimbătoare”. Cu cătușe la mâini Potrivit jurnaliștilor de la The Boston Globe, un bărbat cu cătușe la mâini e audiat de polițiști în spatele unei ambulanțe, iar cel de-al doilea suspect este căutat, într-un perimetru de 20 de cvartale, în orașul Watertown, situat la 10 kilometri de Boston.

  • ATENTATUL DIN BOSTON. FBI-ul a publicat FOTOGRAFIILE celor doi SUSPECȚI
Martorii oculari povestesc despre scenele haotice pe care le-au putut vedea azi noapte și în această dimineață, după ce poliția a confirmat uciderea unui polițist de la MIT, iar mai multe echipaje de poliție au urmărit un așa zis furt de mașină. Martorii spun că au auzit și mai multe explozii, precum și strigătele ofițerilor care vorbeau despre dispozitive explozibile improvizate. Agenții FBI se află și ei la fața locului, iar cel puțin unul dintre suspecții din Watertown este un bărbat de aproximativ 20 și ceva de ani, la fel ca și cei doi suspecți din cazul atentatului de la Boston. "Suntem implicați în anchetă și monitorizăm situația. Este prea devreme să facem speculații cu privire la legăturile dintre cele două cazuri", a declarat, sub protecția anonimatului, un agent FBI. Un polițist a fost ucis Ofițerul de poliție, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost împușcat de mai multe ori, potrivit declarațiilor procuraturii din Boston, citată de The Boston Globe. "Un ofițer al campusului MIT, care a răspuns unei sesizări privind un incident în zona clădirii 32, a fost găsit cu multiple plăgi împușcate și a fost transportat la spital, unde a fost constatat decesul. Nu sunt alte victime și nu a fost operată încă nicio arestare", se mai arată în comunicatul procuraturii. Incidentul s-a produs la ora locală 22.30 (4.30 ora României). Campusul MTI se află în imediata apropiere a orașului Boston. Incidentul de astăzi survine la numai câteva zile după explozia celor două bombe de la linia de sosire a maratonului din Boston, în urma cărora trei oameni au murit și alți aproape 180 au fost răniți. CITIȚI ȘI:
  • ATENTATUL din Boston. Agenții FBI caută doi SUSPECȚI. VEZI semnalmentele lor
  • Povestea emoționantă a familiei distruse de CARNAGIUL din Boston
  • Cum au fost făcute BOMBELE folosite în CARNAGIUL din Boston| FOTOGRAFII DE LA FBI
  • ATENTATUL de la Boston. Medicii: "Spitalele arătau ca niște zone de RĂZBOI. Așa ceva nu vezi decât o dată în viață"
  • FBI va coordona ancheta în cazul exploziilor de la Maratonul din Boston. Nu există niciun suspect arestat; poliția face percheziții într-un apartament
  • Cum au scăpat din INFERNUL din Boston românii care au participat la maraton
  • Reacția lui Barack Obama după EXPLOZIILE ucigașe de la MARATONUL din Boston
  • IMAGINI DE COȘMAR! Bilanțul atentatului de la Boston, Statele Unite: trei MORȚI și 144 de RĂNIȚI. ALTE DOUĂ BOMBE AU FOST DESCOPERITE | VIDEO
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/RXvldn_B5Uk" allowfullscreen="true" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!