Noi imagini cu Hugo Chavez, la televiziunea cubaneză

Noi înregistrări video cu preşedintele venezuelean Hugo Chavez au fost date publicităţii de televiziunea cubaneză. Chavez apare îmbrăcat într-o bluză în culorile steagului ţării sale, discutând amical cu Fidel Castro, în ceea ce pare a fi spitalul din Cuba unde s-a operat liderul venezuelean.

De la operaţia de urgenţă pe care a suferit-o în 10 iunie, foarte puţine informaţii au fost date publicităţii despre starea de sănătate a liderului de la Caracas, ceea ce a alimentat zvonurile că acesta ar suferi de cancer la prostată, relatează BBC. Televiziunea cubaneză a anunţat că imaginile au fost filmate ieri. "Sper ca aceste imagini să aducă liniştea în rândul poporului venezuelean, în ceea ce priveşte starea de sănătate a preşedintelui Chavez", a spus ministrul comunicaţiilor, Andres Izarra. "Tuturor celor care speculează pe tema sănătăţii preşedintelui, le spun: iată-l, este bine, se recuperează foarte bine", a mai spus ministrul. Înainte de difuzarea acestor imagini, doar câteva fotografii au fost făcute publice, după intervenţia chirurgicală de acum trei săptămâni. În acestea, Chavez era flancat de Fidel şi Raul Castro, fostul şi actualul lider al Cubei comuniste, care îl vizitau la spitalul din Havana.