Dezvăluirile EVZ referitoare la noaptea alegerilor prezidențiale din 2009 – când George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Gabriel Oprea (și alții) au constituit o veritabilă „celulă de criză”, chiar în vila fostului ministru al Internelor – au fost dublate, de-a lungul ultimelor două zile, de noi dezvăluiri incendiare
Mai exact, Marian Vanghelie – fost lider al PSD București și fost primar al Sectorului 5 – i-a acuzat în termeni duri, sâmbătă, pe foștii săi colegi Victor Ponta și Sebastian Ghiță, afirmând că aceștia au virat informații din interiorul PSD către SRI (via Maior, respectiv Coldea), chiar în timpul campaniei pentru prezidențialele din 2009, favorizând astfel controversata victorie a lui Traian Băsescu în detrimentul lui Mircea Geoană.
La rându-i, latifundiarul Gigi Becali a lansat o adevărată bombă, duminică, susținând că Livia Stanciu (fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție) ar fi fost o obișnuită a celebrelor petreceri organizate de Gabriel Oprea.
Vanghelie: Ponta și Ghiță, cârtițe ale SRI!
„Oamenii care au transmis mesaje lui Maior și lui Coldea au fost domnul Ponta cu domnul Ghiță. Domnul Ponta, care era reprezentantul lui Geoană, el a negociat emisiunea. Domnul Ponta i-a spus lui Oprea, care a făcut demersuri către domnul Maior, domnul Ghiță s-a dus la Coldea. Ponta cu Ghiță au stabilit să dea informații la SRI și Traian Băsescu pe ceea ce făceam noi (PSD – n. red.). La vremea respectivă, ne raportam, într-o formă sau alta. Ponta și Ghiță dădeau informații la SRI în campania electorală!”, a susținut Marian Vanghelie. Acuzațiile fostului primar pesedist sunt de o gravitate uriașă, în condițiile în care Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană. Facem precizarea că, în urmă cu două săptămâni, Vanghelie s-a remarcat printr-o altă declarație șocantă referitoare la Operațiunea „Noi suntem Sistemul”: „Ştiam implicarea lui Oprea şi Maior pentru a-l face pe Băsescu să câştige! Maior l-a drogat pe Oprea!”
Livia Stanciu, o obișnuită a petrecerilor Sistemului!
Nici latifundiarul din Pipera – l-am numit pe Gigi Becali – nu s-a lăsat mai prejos, duminică, și a indicat-o pe Livia Stanciu – fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – drept o obișnuită a petrecerilor organizate de fostul ministru al Internelor, reuniuni la care participau cei mai înalți reprezentanți ai Sistemului. „Gabriel Oprea a fost dușmanul meu tot timpul. Eu nici la masă nu stăteam cu el. Înseamnă că chiar Oprea m-a condamnat! Mi-a spus Iordănescu că făcea petreceri cu Livia Stanciu. A fost și el de două ori la petreceri. Deci, ei se întâlneau toți!”, a dezvăluit Gigi Becali, apreciind că dosarul și condamnarea sa au fost puse la cale de tandemul Oprea-Stanciu.
Maior, Coldea și Kovesi, „dumnezeii sistemului”!
Contactat de EVZ, Gigi Becali și-a nuanțat declarațiile și a făcut noi dezvăluiri referitoare la întâlnirile Sistemului: „În timpul mandatelor lui Băsescu s-a alcătuit un sistem prin care cele mai înalte structuri din stat s-au străduit să devină dumnezei. Acele întâlniri și petreceri din casa lui Gabriel Oprea au existat, printre participanți fiind George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi. Și Livia Stanciu participa. Mi-a spus asta Anghel Iordănescu, fiindcă el a întâlnit- o de două ori în casă la Oprea. Este clar, aceste întrevederi au fost cât se poate de reale! Sistemul se întâlnea la Oprea și conducea România. Celor incomozi li se făceau dosare. Contrar așteptărilor, eu sunt de acord cu ce se întâmplă acum. Penalii trebuie să ajungă la pușcărie, în timp ce abuzurile SRI și DNA trebuie oprite!”
Lazăr: Kovesi n-are ce căuta la comisia parlamentară de anchetă!
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că magistraţii pot fi audiaţi doar de către alţi magistraţi şi că, în opinia sa, aceştia nu au ce căuta în comisii de genul celei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009.
FOTO: Kovesi şi Lazăr, doi procurori cu puncte de vedere similare
„După părerea mea, magistraţii nu au ce căuta în astfel de comisii. Magistraţii pot fi verificaţi şi audiaţi doar în cadrul legal al audierii de către un alt magistrat”, a susţinut procurorul general.
Augustin Lazăr a subliniat că Ministerul Public analizează cu foarte multă atenţie afirmaţiile care sunt prezentate în spaţiul public şi în perioada imediat următoare vor fi luate decizii în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor. „În ceea ce priveşte Parlamentul, desigur că va hotărî ce are de făcut conform competenţelor sale”, a subliniat procurorul general.
Înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 va fi votată miercurea viitoare de plenul reunit. Şeful comisiei va fi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.