La ultima ședință de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-a pus în discuție proiectul de rectificare bugetară. După ședință, primarul general al Capitalei, Gabriele Firea a infirmat zvonurile că s-ar fi tăiat bani de la sănătate pentru a fi alocați bisericilor.
„Aşa cum se întâmplă de fiecare dată când pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află proiecte de rectificare bugetară, apar în spaţiul public informaţii false referitoare la alocările bugetare ale Primăriei Municipiului Bucureşti. Primăria Municipiului Bucureşti nu taie niciun leu din bugetul record de 111 milioane de euro alocat anul acesta pentru domeniul sănătăţii, în favoarea altor domenii de investiţii!”, precizează Firea, potrivit unui comunicat remis duminică de PMB.
În realitate, atât ASSMB, cât şi AMPT îşi redistribuie sumele alocate în cadrul bugetelor proprii, adică le transferă către alte capitole bugetare. Astfel, sumele care nu pot fi cheltuite până la sfârşitul acestui an vor fi utilizate pentru alte investiţi urgente, explică edilul-şef, potrivit agerpres.ro
„Având în vedere că autorii articolelor nu au solicitat clarificări din partea Primăriei Capitalei, pentru a înţelege cu adevărat rectificarea bugetară, se dovedeşte faptul că scopul acestor materiale de presă nu este acela de a informa opinia publică, ci de a crea reacţii negative”, apreciază Firea.
Catedrala tot primește bani
Conform comunicatului PMB, după aprobarea proiectului de rectificare bugetară, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va redistribui din cadrul bugetului propriu suma de 15 milioane de lei, întrucât aceasta era destinată anumitor investiţii care nu mai pot fi finalizate până la sfârşitul anului 2018.
„Prin urmare, potrivit rectificării bugetare, va fi alocată suma de 10 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi suma de 5 milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor la alte lăcaşuri de cult”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii PMB menţionează că sprijinul financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România se acordă în conformitate cu prevederile HG nr 1470/ 2002 - privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OG 82/ 2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult şi se acordă prin hotărâre de CGMB.
„În ceea ce priveşte Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, nu a fost tăiat bugetul alocat de Primăria Capitalei pentru spitale, ci au fost rectificate sumele provenind din finanţarea acordată prin Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, întrucât anumite achiziţii de materiale consumabile nu s-au realizat, având în vedere faptul că spitalele administrate de PMB deţin stocuri suficiente pentru astfel de produse, astfel încât suplimentarea acestora nu a mai fost necesară. Astfel, aceste sume nu se pierd, ci se reportează pentru anul viitor, potrivit legii. De asemenea, pentru anumite investiţii ce se vor finaliza anul următor, sumele alocate au fost redistribuite, astfel încât acestea să nu se piardă”, se mai precizează în comunicatul PMB.