Decizia ar urmări blocarea candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Surse politice din USR sunt de părere că Barna s-ar teme că ar putea pierde partidul în favoarea lui Dan, dacă va ajunge primar general. Mai mulți grei ai formațiunii au ieșit pe grupurile interne de comunicare unde și-au exprimat nemulțumirile față de felul în care echipa Barna își impune punctul de vedere. În semn de protest, ei ar fi decis să nu mai iasă pe stradă, să-l susțină pe candidatul Barna în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

 

Tonul a fost dat de o postare a lui Valeriu Nicolae, apropiat al lui Dacian Cioloș, de miercuri dimineață, în care și exprima părerea că USR ar trebui să amâne competițiile interne pentru desemnarea candidaților la viitoarele alegeri locale, până după alegerile prezidențiale: „Decizia asta a USR-ului să declanșeze alegerile interne pentru candidații la primărie înainte de alegerile pentru Cotroceni este una lipsită de logică și catastrofală. Obligă PLUS să facă același lucru și îl pune pe Barna într-o poziție de gânsac rănit. Cei mai dibaci dușmani suntem noi înșine. Habar nu am cum ar putea Dan Barna să ne fericească, dar sigur a făcut viața șefilor de campanie ai contracandidaților lui mult, mult mai ușoară. Ufff“.

Competițiile interne vor fi reluate în filialele USR

Ședința cu scântei a Biroului Național USR a început miercuri în jurul orei 17.00 și s-a încheiat joi spre dimineață. Surse din partid ne-au relatat că situația s-a inflamat când echipa Barna, care deține o majoritate la limită, a aprobat amendamentul ce vizează adoptarea unui regulament care va stabili în ce condiții vor fi susținuți candidații independenți la locale. În acest sens, pe 30 de noiembrie, cum își dorea și Valeriu Nicolae, după alegerile prezidențiale, ar urma să se dezbată prevederile viitorului document.

„Biroul Național a decis convocarea Comitetului Politic pentru data de 30 noiembrie, pentru discutarea acestui regulament. Comitetul Politic al USR este singurul organism statutar care poate aproba regulamentele de alegeri și care poate decide asupra alianțelor și asocierilor politice și electorale. Ca urmare a adoptării acestui regulament, Nicușor Dan, de exemplu, va putea propune USR să-l sprijine ca independent la alegerile pentru Primăria București, iar USR va putea decide în mod statutar dacă îi oferă susținere“, se arată într-un comunicat publicat pe website-ul USR.

Astfel, în multe filiale procesul de desemnare a candidaților va fi suspendat și reluat, deși se apropie de final. Este și situația USR București care susține candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Generală.

De altfel, USR-iștii nemulțumiții susțin că decizia impusă de echipa lui Barna îl privește în mod special pe Nicușor Dan a cărui candidatură a fost admisă de Biroul Municipal al USR, în competiția internă pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan este fondatorul USR dar a părăsit partidul în 2018 rămânând, totuși, afiliat grupului parlamentar de la Camera Deputaților. În postările lor, spun că prin decizia adoptată se urmărește ca, în locul lui Nicușor Dan, să fie promovată candidatura lui Vlad Voiculescu, reprezentantul PLUS.

Dan, peste Voiculescu în sondajele interne

Potrivit unui sondaj intern, care măsoară intenția de vot la alegerile pentru Primăria Generală, Nicușor Dan este plasat pe primele poziții, aproape la egalitate cu Gabriela Firea, fiind votat de 28% dintre persoanele intervievate. Vlad Voiculescu este abia pe locul 4, cu 12%. Nicușor Dan are un scor dublu comparativ cu Vlad Voiculescu, 52% față de 24%, și printre votanții USR –PLUS. De asemenea, Vlad Voiculescu este sub Nicușor Dan și la capitolul notorietate (33% dintre intervievați știu că Dan este independent și doar 9% l-au încadrat pe Voiculescu în PLUS).

Din cea mai mare speranță a României ne vom transforma în cea mai mare dezamăgire

Useriștii revoltați susțin că se urmărește blocarea candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Generală a Municipiului București. Ei s-au dezlănțuit pe grupurile interne de comunicare, imediat ce s-a încheiat ședința BN.
„E ora 3 dimineața. Am început ședința BN la ora 17, deci acum circa zece ore. Tot ce țin neapărat să zic acum, în noaptea asta, este următorul lucru: dacă Echipa Barna nu va pricepe că nu mai poate continua să conducă partidul ăsta cu majorități mustață de 12-13, călcând orice altceva în picioare, așa cum a făcut-o în ultimele luni în BN-ul precedent cu majorități mustață de 11, atunci tare mi-e teamă că din cea mai mare speranță a României din ultimii treizeci de ani ne vom transforma teribil de repede în cea mai mare dezamăgire a ultimilor treizeci de ani“, a arătat deputatul Tudor Benga.

13 membri BN sabotează propriul partid

Avocatul Dumitru Dobrev, fondator al USR alături de Nicușor Dan și susținător a candidaturii acestuia, a fost mai tranșant în legătură cu scopul urmărit de gruparea Barna:
„În această seară, 13 membri BN au decis că votul membrilor USR București nu contează. Au decis că toate alegerile care includ non-membri să fie amânate până va fi reglementat modul în care aceștia pot candida. 13 membri BN au decis astfel să împiedice procesul intern de desemnare a candidatului Pentru Primăria Generală a Municipiului București. 13 membri BN sabotează propriul partid, punând bețe în roate candidatului potențial al USR, membru fondator al USR, în favoarea candidatului PLUS. (…) Politica la firul ierbii a rămas un vis frumos. Nici un argument rațional nu a contat în dezbatere. A contat doar dorința de a împiedica participarea lui Nicușor Dan la procesul intern de desemnare a candidatului pentru București“.

Amendament cu dedicație pentru Nicușor Dan

Europarlamentarul Nicolae Ștefănuț și-a exprimat temerile că amendamentul îi este dedicat lui Nicușor Dan și va bloca dezbaterile pe tema desemnării candidatului pentru Primăria Capitalei: „Acest amendament putea să se numească amendamentul Nicușor Dan, pentru că despre asta a fost vorba în mod real. S-au spus cuvinte grele de la cel mai înalt nivel, chiar din ălea care încep cu f. Cei 13 au înțeles mesajul și au votat pentru, răsturnând practic primul vot și îngropând șansele Bucureștiului de a mai avea o dezbatere reală. Mă întreb însă și în rest ce o să se întâmple“.

O majoritate care e gata să vândă pe mărunțiș povestea USR

„Am impresia că suntem conduși de o majoritate care e gata să vândă pe mărunțiș povestea USR”, a fost reacția senatorului Cristian Ghica, membru și el în Biroul Național al USR.

Te-ar putea interesa și: