Nivel record pentru Amazon

Apele fluviului au înregistrat, în ultimele zile, o creştere istorică, ajungând la un nivel de 814 centimetri, anunţă AFP.

Cercetătorii francezi apreciază că această creştere ar putea fi cauzată de schimbările climatice.

Nivelul record a fost înregistrat miercuri, 22 aprilie,  în oraşul Obidos, situat la nord-vest de oraşul Santarem. Creşterea nivelului apelor Amazonului este un fenomen anual, însă, în 2009, se înregistrează mai devreme şi cu o amploare mult mai mare.

Principalul motiv este creşterea nivelului Rio Solimoes, afluent al Amazonului, cu două luni mai devreme decât data obişnuită, a susţinut echipa de experţii francezi a Institutului de Cercetare pentru Dezvoltare IRD.

Experţii estimează că apele vor continua să crească în următoarea perioadă. Ei au explicat că acest nivel corespunde unui debit de 280.000 metri cubi/secundă, în condiţiile în care debitul mediu al Amazonului este de 185.000 metri cubi/secundă.

Recordul precedent, de 810 centimetri, a fost înregistrat în mai 2006, după o perioadă de secetă.