Vicepreşedintele PNL Vlad Nistor consideră că declaraţiile ministrului de Interne german, Thomas de Maiziere, precum şi cele ale cancelarului Austriei, Christian Kern, şi ale ministrului austriac de Externe, Sebastian Kurz, cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen "sunt în evidentă contradicţie cu perspectiva strategică" propusă de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
"Combaterea corupţiei a făcut mari progrese în ţara noastră, iar situaţia de stabilitate politică şi socială garantată prin procesele democratice este binecunoscută. Considerăm că nu există niciun motiv serios pentru reticenţele exprimate astăzi de către cele trei figuri politice europene menţionate, cu atât mai mult cu cât preşedintele Comisiei Europene, având la dispoziţie toate informaţiile necesare, s-a exprimat atât de răspicat în favoarea României", susţine Nistor, într-un comunicat remis Agerpres.
Vicepreşedintele liberal atrage atenţia asupra faptului că "astfel de discrepanţe majore, exprimate cu privire la mai multe dintre opiniile CE, sunt de natură să erodeze încrederea şi buna colaborare între partenerii europeni".
"România face deja de mai mulţi ani eforturi considerabile pentru a asigura respectarea criteriilor specifice spaţiului Schengen. Este de notorietate şi acceptat prin declaraţii oficiale faptul că în acest moment toate criteriile tehnice sunt respectate", mai spune Vlad Nistor.
Potrivit acestuia, România este un membru important al UE, iar acest statut "trebuie să fie mai bine înţeles şi mai mult respectat" de partenerii săi.
"Este îngrijorător faptul că personalităţi de prim rang ale politicii europene pot să arate o scurtime de vederi inexplicabilă tocmai în momentul în care Uniunea are nevoie de mai multă integrare şi de mai multă solidaritate", conchide Vlad Nistor.
Oficiali germani s-au declarat joi sceptici cu privire la posibilitatea ca România şi Bulgaria să intre în viitorul apropiat în Schengen sau să adopte moneda euro, reacţii ce survin la o zi după ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru admiterea ambelor ţări în spaţiul Schengen şi extinderea zonei euro către toate statele UE, relatează ediţia online a publicaţiei spaniole ABC.