Editura Evenimentul si Capital

Niro Investment Group va investi în ferme din China

14-06/ferma-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 387 Vizualizari

Niro Investment Group și Hua Yu Industrial Group au semnat la București primul acord comun de investiții și cooperare în domeniul agriculturii integrate, cu ocazia vizitei în România a ministrului Agriculturii din Republica Populară Chineză, Han Changfu.

Acordul prevede investiții în România din partea companiilor chineze în domeniul culturilor agricole, producerea de biomasă și biocombustibili, creșterea animalelor, prelucrarea laptelui și a cărnii. Complexul integratva include și sere pentru producția de legume și o unitate de prelucrare a acestora.

În același timp, Niro Investment Group va investi în China pentru a dezvolta împreună cu partenerul chinez o fabrică de fertilizatori bio și ferme de creștere a vacilor de reproducere și a vacilor de lapte.

Hua Yu Industrial Group este unul dintre cei mai mari jucători de profil de pe piața chineză. Cu o experiență de peste 14 ani în domeniul agriculturii integrate și creșterea animalelor, compania deține certificate pentru culturi de orez și porumb bio, precum și certificări europene pentru hrană bio. Certificatele emise de autoritățile din Uniunea Europeană și de Guvernul Chinei sunt reînnoite în fiecare an, prin inspecția periodică a terenurilor.

Grupul de firme din China are o puternică ramură de cercetare și dezvoltare în domeniul culturilor agricole bio și al dezvoltării de soiuri de plante industriale de înalt randament. Hua Yu Industrial Group cultivă în prezent o suprafață agricolă de peste 500.000 hectare, din care 10.000 de hectare pentru culturi organice. Grupul exploatează cele mai mari culturi de orez organic din China.

În prezent, compania Hua Yu Industrial Group dezvoltă în China, la 160 de km de orașul Changchun, capitala provinciei Ji Lin, un parc industrial de integrare a agriculturii și de creștere a animalelor pe o suprafață de 13 kmp, ce include producție de hrană și fertilizatori bio obținute prin utilizarea teoriei ecologice.

Niro Investment Group, din care fac parte 20 companii distinct, este recunoscută în plan internațional în special pentru relațiile comerciale și parteneriatele pe care le-a dezvoltat de 20 ani cu companii din Republica Populară Chineză.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI