Ninel Peia, candidatul dispărut: „Am mers la mănăstire pentru binecuvântare”

Ninel Peia, candidatul dispărut: „Am mers la mănăstire pentru binecuvântare”

Ninel Peia, candidatul la prezidențiale dispărut, le-a spus polițiștilor că s-a dus la mănăstire să se roage

„Am mers la mănăstire pentru binecuvântare”. Este explicația uluitoare dată de Ninel Peia, în vârstă de 50 de ani, susținut de partidul Neamul Românesc, la alegerile prezidențiale 2019.

Acesta a fost dat dispărut joi dintr-un hotel din Cluj- Napoca, de ofițerii SPP, care nu l-au mai putut contacta pentru a-l însoți joi la un miting electoral, motiv pentru care au anunțat Poliția Cluj.

După ce Ninel Peia a fost găsit de polițiști la mănăstirea Putna, acesta a dat și o primă declarație , spunând că : „Am mers la mănăstire pentru binecuvântare”.

Ne puteți urmări și pe Google News

El spune că nu a fugit de ofițerii SPP și că nu ar fi pus la punct niciun plan pentru a câștiga notorietate, fiind liber să meargă oriunde dorește.

„Am mers la mănăstirea Putna pentru a lua binecuvântarea părintelui stareț Velnic, pentru a merge mai departe în această luptă prezidențială. Fără binecuvântarea părintelui aș fi renunțat. Am fost să mă rog”, a declarat Ninel Peia pentru Antena 3.