Editura Evenimentul si Capital

"Nimeni nu şi-a plâns morţii. Fiecare îşi aştepta rândul"

549e62708d705ddb860aa9f3f0c8c575
Autor: | | 87 Comentarii | 0 Vizualizari

Libe Havas-Burihovici a supravieţuit în cele mai dure lagăre din Transnistria, strângând pe drum notiţe zguduitoare despre damnare şi mântuire. La 88 de ani, Libe Havas-Burihovici a găsit câteva ore într-o după-amiază târzie de octombrie ca să se spovedească. De obicei, asta fac supravieţuitorii. Apucă de un colţ memoriile-rană şi încearcă să explice. Istoria s-a răsucit ca un cuţit în destinul acestei femei. Pe viu şi pe repede înainte, Libe a făcut cunoştinţă acum şase decenii cu potenţialul infinit al speciei de a urî.

În vise îi mai apar încă şobolanii aceia mari, cât pisicile, muşcând din oamenii incapabili să se mai ridice, incapabili să mai strige. E o viziune romanţată, de fapt a fost mult mai rău. În Transnistria, la începutul anilor '40, gloanţele erau varianta aproape umană, la care călăii apelau în ultimă instanţă. Mizeria, păduchii, foametea îşi făceau, invariabil, treaba. Cuvintele următoare sunt mici, aproape scrijelite: Libe Havas-Burihovici a supravieţuit printr-o minune şi a trăit cu un coşmar. Astăzi, e gata să-l developeze în camera obscură a unei Românii care refuză să creadă, oricâte mărturii i s-ar oferi. Contează prea puţin. Adevărurile nu au nevoie de popularitate atunci când, după şaizeci de ani, picioarele unei evreice sunt încă o masă diformă şi însângerată. Istoria nu ştie să calce pe călcâie. Libe a învăţat. “Strângeau bărbaţii în spatele gării şi îi mitraliau” „Tatăl meu era basarabean, originar din Ismail. Eu m-am născut la Galaţi, pe 22 ianuarie 1921. Familia mamei era de acolo. Ea s-a îndrăgostit ca proasta de tatăl meu, care era frumos”. Reportofonul ascultă în linişte. Libe Havas-Burihovici vorbeşte rar, tuşind convulsiv la intervale nedeterminate. Câteodată, ochii privesc dincolo de amurgul subţire, căutând o lume. Din spatele lămpii, mâinile desenează rotocoale, încercând parcă să alunge demonii prăvăliţi de peste timp. „La un moment dat, au început să adune de pe stradă evreii. Populaţia românească a sprijinit acest proces, indicând cine e jidan. Strângeau bărbaţii, îi duceau în spatele gării din Galaţi şi îi mitraliau. Asta se întâmpla în vara lui 1940, după cedarea Basarabiei”. Solii teribili ai antisemitismului începeau să ridice zările civilizaţiei. Zidul care împrejmuieşte fantasmele Atunci, în vara acelui an fierbinte, capul familiei Mihalovici (numele de fată al doamnei Havas-Burihovici) a înţeles că realitatea din jurul evreilor-români devenise o închisoare care găzduia doar un lung şir de condamnaţi la moarte. Fuga devenise unica soluţie. „Am lăsat gospodăria, am luat cu noi doar câte o boccea şi am trecut cu şlepul în Ismail, la familia tatălui meu. Părinţii mamei erau bogaţi. Am lăsat totul în urmă”. Acolo, în Ismail, când a început coşmarul, au fost strânşi toţi bărbaţii în sinagogi. Apoi, rânduri de sârmă ghimpată s-au ridicat ca un zid, închizând vieţi. De obicei, oamenii construiesc ziduri pentru a se apăra de alţi oameni. De data aceasta, România încerca să se protejeze de o fantasmă. „Într-un spaţiu foarte mic, erau masaţi un număr enorm de oameni. Dormeam unii peste alţii, ne călcam, nu aveam niciun fel de condiţii de igienă. A început de acolo epidemia de tifos, iar asta a provocat o exigenţă şi mai mare din partea celor care ne păzeau. Asta pentru că ofiţerii şi soldaţii luau boala de la evreicele pe care le batjocoreau”. “Ne-am ţinut de mână pentru ultima oară” Camera amorţeşte sub lumina palidă a veiozei. „Ce s-a întâmplat cu părinţii dumneavoastră la Ismail?”. Întrebarea izbeşte cu furie tăcerea, răscolind mormanele de cioburi din memorie. „Ni se permitea să vizităm bărbaţii închişi în sinagogi doar o dată pe săptămână. Nu aveam voie pe partea sinagogilor, ci doar pe trotuarul celălalt. Într-una din săptămâni, am auzit nişte ţipete îngrozitoare. Se aşezau un rând de jandarmi pe dreapta, unul pe stânga, iar evreii treceau prin coridorul acesta, în ritm de soldat, fiind loviţi cu năgăicile. Unul dintre paznicii care ne însoţeau a fost cumsecade şi ne-a dus într-o curte de unde puteam să vedem curtea sinagogii. L-am zărit acolo pe tata plin de sânge pe faţă. La un moment dat el m-a văzut şi şi-a îndreptat corpul, bombând pieptul, ca semn că totul e în regulă”. Drama curge precum un film vechi în bătaia sacadată a proiectorului: „Odată, un alt jandarm, observând că ne facem semne din mâini, mi-a permis să trec pe trotuarul sinagogii. Atunci ne-am ţinut de mână, prin gard. A fost ultima oară. Săptămâna următoare, când am venit, tata nu mai era. M-a chemat jandarmul şi mi-a zis doar atât: ”Prima tranşă de jidani a fost lichidată”. „În ghetou, se făcea foarte des apelul, la câteva ore. Dacă o femeie era însărcinată, era lovită cu cizmele până avorta. Cu nou-născuţii se juca fotbal. Ne obligau să facem o roată, cu privirea în interior. Iar în cerc militarii jucau fotbal cu nou-născuţii” Libe Havas-Burihovici, supravieţuitoare a Holocaustului

DRAGOSTEA ÎN VREMEA HOLOCAUSTULUI „Am avut inimă şi m-am îndrăgostit. S-a terminat tragic” Pe când avea 16 ani, Libe a trăit o minune: „Am avut inimă şi m-am îndrăgostit. A fost prima mea dragoste. S-a terminat tragic”. Pe băiat îl chema Mondy. După ce a terminat liceul, a plecat din Galaţi să studieze medicina la Bucureşti. Sorţii aleseseră altceva: „Le era interzis evreilor să mai urmeze o facultate. S-a întors”. În vara anului 1940, peste portul de la Dunăre coborâseră nori de pogrom. Atunci, Mondy a fost chemat în armată, decizie despre care Libe nu are de spus decât atât: „Pentru facultate nu era bun, dar era pentru front, pentru moarte?!”. A fost omorât în tranşa a doua Când familia ei a decis să fugă la Ismail, fiica si-a înfruntat prima oară tatăl: „Nu plec fără Mondy”. Tatăl a spus ce spun, de obicei, taţii: „Dacă te iubeşte, va veni după tine”. Lui Mondy i-a lăsat, în urmă, o sticlă de colonie şi o scrisoare parfumată în care îi spunea unde o va găsi. Când a venit în permisie, tânărul evreu a aflat că Libe a plecat. A leşinat, a citit scrisoarea, a leşinat iar, apoi şi şi-a anunţat părinţii că fuge, că dezertează. Au mai fost o ameninţare cu sinuciderea, un pistol dus la tâmplă, o mită printre soldaţi şi Mondy a ajuns la Ismail, unde s-a căsătorit cu Libe. Evenimente tulburi i-au despărţit din nou. Finalul fericit e cu ei regăsindu-se în mulţimea înnebunită care fugea înspre centrul Basarabiei: „În toată marea aia de oameni, destinul ne-a adus faţă în faţă”. Dincolo de asta mai e doar sinagoga unde au fost încuiaţi evreii-bărbaţi înainte de a fi executaţi. Mondy a fost omorât în tranşa a doua. CITIŢI ŞI: Victoria vieţii, sărbătorită la Memorialul Holocaustului SOLUŢIA FINALĂ „Pe mama au împuşcat-o lângă mine” În toamna lui 1941, soarta evreilor captivi din Ismail călătorea închisă în plicuri, între comandamentele armatei române. Deportarea pe Bug s-a decis scurt. Lagărul de la Domanovka se pregătea să-şi primească damnaţii. Trierea trebuia să fie însă cât mai dură. “Am ajuns acolo pe jos din Ismail. Era deja toamnă şi noroi. Hrană nici vorbă. Noi cunoşteam drumul după şirul de cadavre de pe traseu. Eram ca oile”. Lângă Libe au mers rudele soţiei generalului Tăutu. Demenţa antisemită ucidea fără selecţie. „Doar sora soţiei lui Tăutu a supravieţuit o vreme, bunicii şi părinţii au murit pe drum. La un moment dat, ea n-a mai avut putere şi a căzut jos, era umflată de foamete. A găsit un colţ de ziar şi a scris numele surorii ei şi adresa. 'Tu vei rămâne în viaţă. Când ajungi acasă din nou, ia legătura cu sora mea şi spune-i unde sunt aruncată în groapa'”. Libe s-a ţinut de cuvânt. Meniul de la Domanovka: morţi şi fecale „Dintr-o fustă şi-o bluză pe care mi le lucrasem acasă, îmi făcusem obiele, pentru că nu aveam nimic în picioare. Mi-a îngheţat şi aşa piciorul. Nicia astăzi nu am perniţe la degetele piciorului stâng”. Detaliul “minor” e urmat de fraza aceasta: „Într-una din zilele lui ianuarie 1942, mama, care stătea pe jos lângă mine, bolnavă de tifos, a fost împuşcată. N-am văzut pe niciunul dintre noi să-şi plângă proprii morţi, fiecare îşi aştepta rândul”. Tabloul degradării e compus din tuşe groase în acest lagăr infernal, rămas doar în gândurile puţinilor supravieţuitori. Din loc în loc, se făceau gropi comune, chiar de către victimele mitraliate la final. De multe ori, oamenii erau îngropaţi de vii. Gloanţele perforau imperfect pâlcurile de condamnaţi. Uneori, doamna Havas-Burihovici revede scenele în care pământul se mişca cu disperare, în convulsiile viilor de dedesubt care mai scoteau o mână, încercând să iasă. Câteodată, se turnau câteva sticle de petrol, iar flăcările înghiţeau totul în cale. De fapt, aproape totul. „Carnea friptă ne stârnea foamea. Greu de crezut, dar se practica un fel de canibalism. Era o provocare prea mare ca să rezişti mirosului de carne friptă, fie ea chiar şi de om. Ştiţi cu ce mă hrăneam? Cu fecale îngheţate. Aveam păduchi în toţi porii. Dacă mă scuturam odată, se împânzea totul. Mă culcam pe cadavre, iar toţi păduchii veneau pe corpurile care mai aveau puţină căldură”. O VIAŢĂ PENTRU UN SĂPUN „Am fost bătută cu pumnii, dar şi cu picioarele” Libe Havas-Burihovici a trăit la Domanovka ascunzându-se, printre cadavre, în spatele providenţei. Într-o zi, jandarmii au venit în căutarea unui evreu care ştie să repare ceasuri. Băiatul unei familii din Ismail care avea un magazin de bijuterii s-a oferit şi a mai salvat câteva suflete. Au mers într-o baracă unde era mai cald şi unde moartea nu poposea seară de seară. O baracă destinată supravieţuirii e locul unui dialog ireal şi miraculos descris peste decenii: „Jandarmii au venit cu găleţi de ceasuri. ‘Mai jidane, eu într-o săptămână plec la Galaţi în concediu, dacă nu sunt gata până atunci s-a zis cu viaţa ta’. Când am auzit de oraşul meu, m-am dus şi i-am spus ‘domnule, eu sunt din Galaţi, am familie bogată acolo, vă rog, mergeţi şi spuneţi unde sunt, să-mi trimită o bucată de săpun’. Jandarmul s-a dus la Galaţi, la unchii mei, ei l-au dus în prăvălie şi i-au zis ‘Luaţi ce vreţi şi cât vreţi. Dar duceţi-i săpunul’”. Săpunul acela, împachetat în ziare de demult, i-a salvat viaţa tinerei evreice. Explică Libe Havas: „Unchiul meu mi-a scris şi o scrisoare, dar ea a ajuns, evident, la legiunea de jandarmi. Oficialii de acolo au venit, încercând să afle cum de ştia adresa. Autorităţile române încercau să nu se afle despre aceste lagăre de exterminare. M-au dus la legiunea de jandarmi, unde am fost supusă unui interogatoriu, bătută cu pumnii, dar şi cu picioarele, şi aruncată apoi într-o pivniţă. Până la urmă, l-au descoperit pe jandarmul care mă ajutase, având evidenţa celor care fuseseră în concediu. Lui i-au dat pedeapsa corporală, iar pe mine m-au trimis la Golta. A fost o minune”. PRIZONIERUL-COPIL Gardienii îmblânziţi cu muzica lui Bertini Gary Bertini, unul dintre cei mai mari compozitori şi dirijori israelieni, decedat în martie 2005, era de fapt un evreu-român. Povestea sa strălucitoare n-a reţinut decât clipele de glorie ale unui traseu muzical de excepţie. Destinul lui Bertini are însă o acoladă pe care nimeni n-a mai scris-o. În 1940, când antisemitismul înghiţise cu totul lumea, Gary era român, avea 13 ani şi un talent muzical ieşit din comun. Asta nu l-a scăpat de lagăr, dar i-a salvat viaţa. Libe Havas- Burihovici şi-l aminteşte şi astăzi pe fiul poetului Arn Bertini, de la care păstrează încă, pe un raft ros de timp, o poză pe care scrie, în rânduri simple, „surorii mele de bătaie, în speranţa că ne vom mai bate”. În lagărul de la Golta, Libe a cunoscut-o pe mama lui Gary, Berta. A lucrat alături de ea în spitalul civil din oraş. Şi pentru că Domanovka făcuse din Libe o orfană, Berta şi-a asumat rolul matern. De Gary nu se mai ştia nimic. Într-o zi însă doamna Bertini a aflat că fiul ei este încă în viaţă, într-un lagăr de copii. „Gary reuşise să supravieţuiască pentru că era un talent în muzică. La chefurile ofiţerilor, el era chemat să le cânte şi să orchestreze spectacolele”. Prizonierul-copil reuşise să-şi îmblânzească călăii, într-o lume în care gardienii morţii încă tânjeau după poveşti. „Berta a reuşit să-l aducă pe Gary în lagărul din Golta. Am şi astăzi o poză de la el, pe care scrie “surorii mele de bătaie, în speranţa că ne vom mai bate”. Asta pentru că, după venirea lui în lagărul nostru, ne băteam pentru cine doarme alături de Berta. Eu mă obişnuisem să o consider mama mea”.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”