Sub acest motto: „Nihil sine Deo”, ştim că a avut loc naşterea şi modernizarea României ca stat european. Adică, o dată cu consolidarea Regalităţii în România şi până la abolirea ei forţată în 1947.
Nu împlinisem trei ani pe atunci, aşa că nu cred că ar fi cazul să primesc eventuale reproşuri pentru afirmaţiile mele, emise astăzi doar în calitate de simplu cetăţean liber, nefiind nici istoric, nici analist politic ori înregimentat politic, cum n-am fost în viaţa mea nici mai mult decât un oarecare pionier în clasele primare. Imediat după 1990, m-am aflat printre zecile de mii de participanţi entuziaşti la venirea Regelui Mihai I în ţară şi am suferit, văzând mai apoi cum a fost tratat de noua „democraţie originală ilesciană”. Dacă atunci, după ’90, s-ar fi reparat nedreptatea comisă în ’47 de către comuniştii români, asistaţi de tancurile sovietice, acum România ar fi fost şi ea, poate, unul dintre statele europene prospere, cu Monarhie constituţională. Însă, trocul de la Ialta a hotărât altfel destinul ţării.
În fond, teoretic, Monarhia este singura formă de organizare statală în care monarhul domneşte, fără a avantaja un partid sau altul, ceea ce nu se poate întâmpla într-o Republică, cu un preşedinte care provine dintr-un partid jucător în alegeri şi care nu se va putea delimita – în adâncul sufletului său – de acel partid, care l-a propulsat în fotoliul prezidenţial. Din păcate, momentul istoric al revenirii Regelui în ţara sa, s-a consumat fără rezultatele aşteptate de foarte multă lume scăpată cu creierii nespălaţi de propaganda comunistă, care mai acţionează şi azi prin „spălaţi sub acoperire”, în special pe reţelele de socializare online. Exemple elocvente sunt multe dintre comentariile online la un excepţional articol, postat recent pe EVZ.RO de către Silviu Sergiu, un jurnalist cunoscut, în legătură cu funeraliile organizate Reginei Ana. Tocmai acele comentarii m-au incitat la a posta aceste rânduri, cu riscul, probabil, de a fi incriminat la rândul meu.
Voi fi scurt, la obiect. Să presupunem că, în urma unui eventual viitor referendum, se va reveni la Monarhia constituţională şi tronul României va fi ocupat vremelnic de către cea care, ca prim moştenitor, a preluat prerogativele monarhice din partea Regelui Mihai. Viitoarea Regină Margareta, neavând urmaşi, de cine ar putea fi urmată la tron, în aşa fel, încat şi poporul să fie şi el de acord „în cuget şi simţire”? La ora actuală, în afară de Principesă, nu a devenit cunoscută prin nimic publicului român, absolut niciuna dintre distinsele sale surori. Mari speranţe s-au năruit, pentru cei mai mulţi dintre monarhiştii români, după ce, din motive obscure, Principele Nicolae a fost exclus din succesiune şi i s-a retras titlul. Se ştie că Regele Mihai ţinea enorm la nepotul său, astfel că, decizia de „excomunicare” luată pe neaşteptate, este încă o enigmă pentru mulţi şi dă naştere la cele mai aberante supoziţii. Nihil sine Deo!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor!