Nicușor Dan scoate asul din mânecă! Ce document secret din Primărie îi aruncă în față marii rivale

Gabriela Firea, Nicusor Dan, campanie electorala, primaria Bucuresti

Nicușor Dan îi dă o ripostă puternică principalei sale rivale la fotoliul de edil. Candidatul dreptei a anunțat, miercuri, că este în posesia unui document secret al Primăriei.

„Vă prezint, astăzi, un document intern semnat de Primarul General, într-o dată simbolică, 10 august 2018. Acest document spune, nici mai mult nici mai puțin, decât că directorii din Primărie nu au voie să dea informații publice consilierilor generali, fără să aibă acceptul Primarului General", a precizat, în conferința de presă de miercuri, candidatul alianței PNL-USR-PLUS Nicușor Dan.

Omerta de la Cabinetul doi?

În continuarea conferinței de presă de miercuri, candidatul dreptei a făcut o paralelă între instituția PMP și o epocă de tristă amintire.

„Ne-am întors, deci, la epoca cabinetului numărul doi, în care tot ce se întâmpla în țara asta trebuia să aibă viza de la tovarășa Elena Ceaușescu. Cum este posibil așa ceva în 2018? Cum pot directorii aceia să aibă inițiativă? Cum pot consilierii generali să decidă în numele bucureștenilor în mandatul pe care bucureștenii li l-au dat, când ei nu au acces la informațiile publice din Primărie. Este, deci, o lege a tăcerii pe care Primarul General a impus-o în interiorul Primăriei Generale, tocmai, pentru a proiecta, pe banii noștri, o realitate diferită decât aceea pe care o trăim cu toții.

STB va planta panseluțe?

În continuare, fondatorul USB devenită apoi USR, a explicat că Firea ar fi transmis angajaţilor STB (Societatea de Transport București) mesaje în care se vorbeşte despre tăierea subvenţiei, iar oamenii sunt îndemnaţi să "nu voteze cu creierul". El a indicat o tablă cu diverse mesaje, despre care a precizat că au apărut în cursul zilei de miercuri, în autobaza STB din Militari.

„Al doilea subiect, și mai grav, am spus de mai multe ori în această campanie că administrația PSD a folosit fondurile publice și instituția publică pentru a-și face campanie. Am văzut, exemplul cel mai elocvent când, inclusiv în această campanie electorală, s-au plătit milioane pentru spoturi în care se preamăreau realizările Primarului General (...)

Vedem, astăzi, folosirea sindicatului STB în alegerile de duminică. Acesta este un mesaj, care a fost sub diferite variante, transmis angajaților din STB de către Sindicatul STB. Acesta, exact așa cum este, pe o tablă, a fost scris azi, în autobaza STB din Militari.

Vreau să fac două remarci. În primul rând, continuă campania de dezinformare și aș fi vrut să avem dezbaterea publică, tocmai, pentru a dezamorsa toate minciunile acestea. Se vorbește aici, din nou, despre tăierea subvenției - ,,fără subvenție”. Nu am spus niciodată așa ceva, dimpotrivă, chiar ei sunt cei care nu au plătit subvenția și exact din cauza lipsei acestei subvenții, STB este în halul în care este astăzi.

"Un om este o burtă?"

Politicianul a analizat pentru jurnaliști principalele mesaje transmise de Firea angajaților STB, cu rezonanțe din epoca mineriadelor, dar și din Epoca de Aur.

„Este o campanie despre valori. Iată, acesta este cel mai elocvent exemplu. Cum adică  - ,,nu vota cu creierul”? Cum adică, în 2020, să vii cu mesajul ,,nu vota cu creierul”? Adică să te întorci la 1990, când minerii spuneau și o parte din bucureșteni, din păcate, noi muncim, noi nu gândim. Cum este posibil în 2020? Mai mult de atât - ,,burta simte foamea”. Adică un om este o burtă? La atât se reduce omul în 2020? La atât reduce această administrație bucureșteanul?

,,Votează cu cel ce ți-a dat” - adică bucureșteanul este unul care stă cu mâna întinsă și vine un șef și îi dă? Acesta este bucureșteanul în viziunea acestei administrații? Nu! Suntem în 2020, este vorba de demnitate și ceea ce noi facem în campania aceasta este să chemăm oamenii la demnitate, la onestitate, la dreptate, la valori. Bucureștenii suntem cu toții egali și ceea ce noi cerem, ceea ce noi vrem este să creăm cadrul în care toate aceste energii ale bucureștenilor: cu demnitate, onestitate, cinste să construiască împreună acest oraș. Aceasta este diferența de valori”.

Tocmai, pentru că așa cum se vede și astăzi, ne luptăm cu un sistem care folosește toate resursele publice, adică banii noștri, în această luptă”.

În încheierea conferinței de presă, Nicușor Dan a invitat bucureștenii să vină la vot în ciuda riscului creat de pandemie, pentru a da "un vot util". Dan a mai precizat că se consideră favorit la acest scrutin și că nu va exista o dezbatere publică alături de Gabriela Firea. „Am adresat mai multe invitații către Gabriela Firea. Am răspuns la cel puțin 10 minciuni pe care le-a expus în spațiul public despre ce aș fi spus eu (...) Gabriela Firea a refuzat (...) Cred că această dezbatere nu o să aibă loc și nu din vina mea”.