Candidatul independent susținut de PNL și USR-PLUS pentru Primăria Capitalei s-a prezentat la vot la ora 9:00, la o secție din Sectorul 6.
Parlamentarul a mers însoțit de soție și de fiica sa, dar și de candidatul PNL-USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
În timp ce micuța cânta și vorbea fericită, cei trei adulți s-au oprit în curte pentru îndeplinirea procedurilor sanitare cerute de pandemia de coronavirus, apoi au intrat în secția de votare.
„Aștept de mult votul acesta și vă spun că am votat cu sete, am votat ca să scoatem din Primăria Capitalei caracatița de interese și de rude, prieteni, fini, nepoți cumetrii etc., care a ținut în subvdezvoltare orașul, care n-afost în stare sî rezolve nici apa caldă, nu traficul sau poluarea.
Am votat pentru un oraș cu oameni extraordinari și pentru că sunt convins că tot acest potential de creativitate poate fi pus la lucru. Mă gândesc la toți cei care n-au avut parte de infrastructura școlară necesară, la bătrânii care și-au văzut copiii și nepoții plecând.
Este o competiție de valori, între adevăr și minciună, între competență și incompetență, o competiție între cinste și corupție, între decență și superficialitate fudulă.
Îi invit pe bucureșteni să iasă în număr foarte mare la vot, să iasă încă de dimineață, pentru că sunt condițiile mai speciale din cauza situației sanitare, iar procesul de votare se desfășoară ceva mai lent, și îi invit să dea un vot util, pentru ca Bucureștiul să fie un oraș din care bucureștenii să nu mai vrea să plece, ci să vrea rămână, să le placă să rămână”, a declarat Nicușor Dan, candidat independent susținut de PNL, USR și PLUS.
Întrebat de ce a venit cu familia la vot, candidatul la Primăria Capitalei a declarat: „Am venit cu familia pentru a transmite mesajul că alegerile se desfășoară în condiții de siguranță din punct de vedere sanitar și că aceste alegeri sunt foarte importante pentru toți, și în București, și în țară”.