Președintele USR, Nicușor Dan, susține că informațiile apărute în spațiul public, conform cărora și-ar fi finanțat ilegal campania electorală în alegerile locale sunt minciuni. Și nici Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu l-ar fi contactat pentru a-i aduce la cunoștință că ar fi făcut vreo anchetă. Mai mult, AEP ar datora bani USR-ului.
Nicușor Dan nu este afectat în vreun fel de veștile apărute în presă, care ar veni dinspre AEP, și care ar sugera că banii obținuți de USR în campania electorală de la alegerile locale s-ar fi rulat prin intermediul unei asociației G2. “Autoritatea Electorală Permanentă trebuia să ne dea bani înapoi. Mai întâi în septembrie, după care în octombrie și după aceea pe 5 decembrie. Încă nu ne-a contactat oficial. Noi, la fel ca toate partidele am depus toate actele, așteptăm să ne dea banii” a explicat Nicușor Dan, pentru EVZ, la Constanța.
Liderul USR a mai precizat că nu i s-a cerut un punct de vedere. “Sunt minciuni, evident. Avem un contract cu o asociație care a făcut un soft care permite oamenilor să doneze bani unui partid. Iar în contractul cu acea asociație, tariful lor pentru serviciul pe care ei îl prestează este de 5% comision, asta e tot”. Nicușor Dan și-a arătat, de altfel , “fericirea” că și acum, în campania pentru alegerile parlamentare “mai mult de 3000 de oameni au donat bani din banii lor, cei mai mulți din această asociație, G2. Cu toate astea mijloacele noastre financiare au fost limitate”.
Nicușor Dan a vorbit și despre întâlnirile cu alegătorii, de munca tuturor colegilor care s-au dus prin orașe, sate și târguri. Ar fi fost bine primiți, dar nu peste tot. “Ne-am confruntat cu o campanie bine țintită, împotriva românilor care au lucrat în străinătate sau care au studiat în străinătate. O campanie abjectă, care din păcate o să aibă urmări mult după această campanie electorală. Și, din păcate, mulți oameni au fost victime ale acestei campanii și am trăit momente pe care, sincer, nu credeam că o să le trăim. Oameni care ne acuzau că suntem vânduți străinilor. Și credeau asta, oameni care nu au nicio vină decât aceea de a se fi lăsat manipulați”, a spus, dezamăgit, Nicușor Dan. El crede că, la Constanța, USR va obține 20%.