Bucureștenii și nu numai, vor putea traversa Lacul Herăstrău pe un pod pietonal mobil ce urmează să fie construit lângă podul de cale ferată. Anunțul a fost făcut de primarul general Nicușor Dan care a precizat că a semnat autorizația de construire pentru această investiție. Valoarea investiției a fost estimată la 2.246.644,72 lei, iar durata de realizare va fi de 10 luni, dintre care 2 luni pentru proiectare și 8 luni pentru lucrări.
Primarul general al municipiului București, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat autorizaţia de construire a unui pod pietonal mobil lângă cel de cale ferată din Parcul Regele Mihai I. Primarul general a mai spus că viitorul pod va permite vizitatorilor să se deplaseze în siguranță. De asemenea, ambarcaţiunile de agrement, vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât şi pe sub cel de cale ferată.
„Am semnat autorizația de construire a unui pod pietonal mobil lângă podul de cale ferată din Parcul Regele Mihai I pentru traversarea lacului Herăstrău. Podul va asigura deplasarea în siguranţă a vizitatorilor şi a ambarcaţiunilor de agrement care vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât și pe sub podul C.F”, a declarat Nicușor Dan.
Primarul municipiului București a mai spus că, în prezent, în apropierea podului de cale ferată, a fost amenajată o pasarelă provizorie din elemente metalice închiriate de la Ministerul Apărării Naţionale. Această pasarelă, însă, are inconvenientul că blochează deplasarea ambarcaţiunilor pe sub podul de cale ferată.
„În prezent, în apropierea podului de cale ferată, există amenajată o pasarelă provizorie din elemente metalice închiriată de la Ministerul Apărării Naţionale, însă aceasta blochează deplasarea ambarcaţiunilor pe sub podul CF”, a mai arătat Nicușor Dan.
Nicușor Dan vorbește de o investiție de 2,2 milioane de lei
În perioada următoare, ALPAB va demara procedura de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la această cale de acces din Herăstrău. Valoarea totală pentru această investiție se cifrează la 2.246.644,72 de lei cu TVA, iar durata de realizare a podului este de două luni pentru proiectare şi opt luni pentru execuţie.
„În perioada următoare, ALPAB va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Valoarea totală a investiției este de 2.246.644,72 lei cu TVA inclus, iar durata de realizare a investiției este de 2 luni pentru proiectare și 8 luni pentru execuție”, a încheiat primarul general, într-o postare pe Facebook.
Nicușor Dan anunță o linie de tren metropolitan
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi, 2 august, că îşi doreşte să dea în folosinţă, cel mai probabil anul viitor, o nouă linie de tren metropolitan - Gara de Nord - Pipera - Gara Obor. El a adăugat că pentru linia Gara de Nord-Pipera-Gara Obor mai sunt nişte chestiuni de rezolvat.
„Există o linie care circulă azi, e vorba de Gara de Nord - Otopeni, putem să spunem că este primul tren metropolitan. (...) Vrem să facem acelaşi lucru, asta este linia de Ploieşti care este modernizată, vrem să facem acelaşi lucru până la Periş, care este limita administrativă a judeţului Ilfov, până unde avem competenţă, în sensul că o să fie trenul la 30 de minute. (...) Pe modelul ăsta o să mergem ulterior către celelalte ieşiri din Bucureşti, iar în ceea ce priveşte interiorul Bucureştiului, prima linie interioară pe care vrem să o facem este Gara de Nord-Pipera-Gara Obor”, a spus Nicuşor Dan, la Digi 24.