Preşedintele suspendat al Consiliului Județean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, rămâne în arest la domiciliu în dosarul Centrului Militar, a decis miercuri Tribunalul Constanța.
La termenul de miercuri au fost audiaţi trei martori, angajaţi ai Centrului Militar, care au povestit greutăţile cu care s-au confruntat începând din 2009, atunci când Consiliul Judeţean a redus finanţarea pentru instituţie, conform Mediafax.
Avocatul lui Nicuşor Constantinescu a cerut, miercuri, înlocuirea arestului la domiciliu pentru clientul său cu măsura controlului judiciar. Ei au cerut ca, în cazul în care instanţa decide ca Nicuşor Constantinescu să rămână în arest la domiciliu, să poată merge la Consiliul Judeţean de luni până vineri, între orele 9.00-17.00.
Tribunalul a respins toate cererile ca fiind nefondate. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.
În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
Nicuşor Constantinescu este arestat la domiciliu şi în alt dosar în care este acuzat, printre altele, de realizarea mai multor contracte ilegale între Consiliul Judeţean şi diverse firme.