Nicuşor Constantinescu, o nouă condamnarea în dosarul elicopterul prăbușit la Siutghiol

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a primit vineri, o nouă condamnare definitivă, de patru ani de închisoare în dosarul elicopterului SMURD căzut în Lacul Siutghiol.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost vineri condamnat, printr- sentinţă definitivă, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter care ulterior a fost preluat de SMURD, iar în decembrie 2014 s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol.

Curtea de Apel Constanța a decis să respingă apelul formulat de Nicușor Constantinescu împotriva deciziei date anul trecut în luna mai de Tribunalul Constanța, care a decis condamnarea fostului președintele al Consiliului Județean Constanța la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins ca nefondat apelul formulat de Nicuşor Constantinescu împotriva sentinţei de patru ani de închisoare ce fusese dată anul trecut, în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa, în anul 2015, după ce în anul 2011, prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă - judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.

Elicopterul SMURD s-a păbuşit cu 4 persoane la bord

Pe 15 decembrie 2014, elicopterul SMURD, cu patru persoane la bord - pilotul, copilotul şi două cadre medicale - s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol, toţi membrii echipajului pierzându-şi viaţa.

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat definitiv, în iulie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la zece ani de închisoare, fiind acuzat că a plătit 30 de milioane de lei din bugetul CJ pentru proiecte care nu s-au realizat, printre care plantarea de perdele forestiere.

El execută deja o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după contopirea altor două condamnări definitive primite, de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi de alţi cinci ani, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Constantinescu mai este judecat pe fond în alte dosare penale şi are şi alte condamnări, în prima instanţă, potrivit Agerpres.