Nicuşor Constantinescu a cerut Tribunalului Constanţa modificarea controlului judiciar şi înlăturarea interdicţiei de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, solicitarea sa fiind respinsă, însă decizia instanţei nu este definitivă.
“În dosarul Centrului Militar am sesizat Tribunalul Constanţa, deoarece Curtea de Apel Constanţa încă nu a fost sesizată cu soluţionarea cauzei în cadrul apelului formulat de către noi, cu o cerere privind revocarea controlului judiciar, respectiv de modificare a acestuia în scopul înlăturării interdicţiei de a exercita activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, fiind motivat de faptul că anterior Curtea de Apel Constanţa, în mod definitiv, într-un alt dosar, a dispus înlăturarea interdicţiei de exercitare a funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean”, a declarat avocatul lui Nicușpr Constantinescu, citat de Mediafax. El a mai spus că această cerere a fost respinsă, dar că a fost deja formulată contestaţie la Curtea de Apel Constanţa, care probabil va fi soluţionată până la sfârşitul acestei săptămâni.
În dosarul Centrului Militar Zonal Nicuşor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa, la sfârşitul lunii octombrie, la trei ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu. El are mai multe interdicţii, printre care şi pe aceea de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Interdicții pentru Nicușor
În urma condamnării în acest dosar, care însă nu este definitivă, preşedintelui CJ Constanţa îi este interzis să îşi exercite dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Nicuşor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizată cu indicele inflaţiei la data efectuării plăţii, către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major General, restul pretenţiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate. De asemenea, Nicuşor Constantinescu este obligat la plata sumei de 8.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.
Acuzele DNA
În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
În rechizitoriul procurorilor se arăta că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol, "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului". Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.
Sabotaj oficial
Procurorii îl acuzau pe Nicuşor Constantinescu şi că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.
Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicuşor Constantinescu nu ar mai fi asigurat piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate". În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.
Arme fără pază
În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se află armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA.
Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, preciza DNA. Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume. Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.
Nicuşor Constantinescu a avut interdicţia de a-şi exercita funcţia şi în alt dosar, cel în care este acuzat de procurorii DNA de un prejudiciu de opt milioane de euro, dar aceasta a fost înlăturată în urmă cu trei săptămâni de Curtea de Apel Constanţa. În cazul în care decizia magistraţilor îi va fi favorabilă la următoarea instanţă, atunci Nicuşor Constantinescu va reveni în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.