Omul de afaceri Ioan Niculae a declarat că nu poate face niciun fel de apreciere în legătură cu dosarul instrumentat de DIICOT referitor la prejudicierea patrimoniului SNGN Romgaz SA şi a bugetului consolidat al statului, deoarece nu a fost înştiinţat pe nicio cale oficială despre o eventuală implicare a sa în acest dosar.
''Nici nu am luat cunoştinţă oficial de acest dosar. Deci nu pot să fac niciun fel de apreciere. Nu am fost înştiinţat pe nicio cale oficială de acest dosar'', a declarat Niculae, citat de Agerpres. Potrivit unor surse apropiate investigației, DIICOT ar fi fost sesizată de SRI în această problemă referitoare la prejudicierea patrimoniului Romgaz..
De asemenea, omul de afaceri a precizat că numele său a apărut în acest dosar ca urmare a relatărilor din presa centrală şi că nu a primit nicio înştiinţare oficială potrivit căreia ar fi învinuit în această cauză.
''Ca de obicei în România, întâi se dau la presă (n.r. informaţiile), chipurile scurgeri de informaţii, şi dau pe surse, dau într-un ziar care este apropiat DIICOT-ului şi după aia o preia toată presa românească, o dezbate şi deja te-a condamnat până se declară DIICOT (...)'', a mai spus omul de afaceri.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus începerea urmăririi penale faţă de 40 de persoane - funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul SNGN Romgaz SA, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE şi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale.
Potrivit unui comunicat al DIICOT remis miercuri AGERPRES, în sarcina învinuiţilor se reţine că au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu de 126 milioane de dolari patrimoniului SNGN Romgaz SA şi bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional.
Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare de către societatea comercială a unor cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de Romgaz, obţinerea de gaze naturale doar din producţia internă, cu eludarea reglementarilor legale în materie precum şi menţinerea facilităţilor acordate societăţii, în condiţiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate. Presa centrală a relatat, miercuri, că ar fi vorba despre furnizarea de gaze naturale către combinatele deţinute de omul de afaceri Ioan Niculae. Citește și:
- UPDATE: Dosarul Romgaz: 40 de învinuiți, prejudiciu de 126 milioane dolari