Astăzii, la amiază, magistraţii ICCJ vor hotărâ dacă deputatul Nicu Păun, alias Nicky Scorpion va dormi în arest următoarele 30 de zile
Deputatul Nicolae Păun a fost reținut joi după-amiază de DNA pentru 24 de ore, urmând să meargă vineri în faţa magistraţilor Curţii Supreme pentru judecarea propunerii de arestare preventivă. După aproape șase ore de audieri, Păun a fost reţinut de procurorii anticorupţie, fiind scos în cătușe din sediul DNA. Magistraţii au anunţat, aseară, târziu, că decizia în cazul acetuia va fi anunţată, astăzi, la prânz. Deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun sunt anchetați în același dosar pentru presupuse infracțiuni legate de Asociația Partida Romilor „Pro Europa”.Nicolae Păun, președinte al Asociației Partida Romilor ''Pro Europa'', este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălare a banilor; efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; cumpărare de influență, influențare a declarațiilor, toate în formă continuată.