Se pare că Nicu Ceaușescu după ce a văzut că indiferent ce făcea la Sibiu era cunoscut în Capitală mai degrabă de playboy de România decât ca viitor conducător, s-a hotărât să joace rolul până la capăt, iar goana lui după fuste a devenit informație publică.

A.E.C.: Janina Matei nu mai venea (la Nicu – nota Ev. Istoric), pentru că era plecată încă din 1980 și ceva. Ea era o stea a muzicii românești.

Nu i s-a spus că Janina Matei fusese ajutată să plece din țară

Și pentru că Nicu începuse să țină la ea foarte mult și-și pierdea timpul foarte mult, umbla mult cu mașina și prin 1980 era parcată la Teatrul Tănase de pe Calea Victoriei, n-a știut și nu i s-a spus că Janina Matei fusese ajutată (să plece din țară – nota Ev. Istoric). Și mă opresc aici.

În 1985 s-a ținut la Moscova un congres al tineretului la care a participat o delegație de tineri români, de tineri talentați printre care și interpreți de muzică populară, ușoară, de operetă.

În fruntea acestei delegații a fost și Nicu Ceaușescu. Acolo a cunoscut-o pe interpreta Daniela Vlădescu.

Relația ne-a surprins și i-a zăpăcit pur și simplu pe vreo zece (dintre securiști) și, până să se unească mai bine acești oameni, a tot plimbat-o ore întregi.

Daniela Vlădescu s-a mutat la Nicu Ceaușescu acasă

Relația a fost continuată și Daniela Vlădescu s-a mutat la Nicu Ceaușescu acasă.

Vreau să spun că Elena Ceaușescu a cunoscut, dar nu a putut interveni sub nicio formă ca să o scoată din relație și din casă.

La rândul ei această femeie a fost deosebit de cumpătată. în sensul că nu a profitat cu nimic decât să stea în casă și să mănânce ceea ce i se aducea.

Tabloul mărturiilor colonelului Cristea arată ca o familie aproape normal, numai că familia Ceaușescu, izolată voit în spatele pedelelor de securitate și fără să fi luat mult timp pulsul vieții reale, trăia într-o altă lume fără să fi făcut vreo tentativă de a se apropia de viața reală și nevoile oamenilor de rând.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric