Șuete de colecție. Nicolae Robu. Primarul vopsit care a vrut să fie tractorist și a ajuns chitarist

Șuete de colecție. Nicolae Robu. Primarul vopsit care a vrut să fie tractorist și a ajuns chitarist

După ce Radu Mazăre a renuțat la primăria Constanței și a fugit în Madagascar, Nicolae Robu i-a luat locul în excentricități și a devenit, de departe, cel mai pitoresc primar din țară. A făcut și bune, dar are destule „bube” pe scalpul de sub claia de păr mereu vopsit, zice el, doar pe la tâmple.

Este guraliv spre logoreic. Egocentric și narcisic. E trecut de 60 de ani și obișnuiește să-și cănească părul la coafor. De șase ani, este primarul unuia din cele mai frumoase orașe din țară. În urbea pe care o păstorește unii îl înjură, la fel de mulți îl laudă, dar celor mai mulți le stârnește râsul. Cântă la chitară și și-a pus în birou o bandă de alergare și o canapea, pentru odihna de „după”. A reușit să-și pună toată presa locală în cap după ce i-a denumit pe jurnaliști „paraziți sociali”.

A vrut să facă din râul care curge prin oraș un fel de Sena autohtonă și a izbutit doar să cumpere o flotă de vaporașe și un garaj cu titicare inutilizabile. N-are purtător de cuvânt și își anunță intențiile și realizările direct pe Facebook. Când vine vorba de eșecuri este evaziv. De la Mazăre încoace România n-a mai avut un edil așa excentric. Nicolae Robu e șeful pașalâcului său bănățean: Timișoara.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conferință de presă „live” pe Facebook

La ora 11 dimineața, în sala mare a Primăriei Timișoara, o duzină de ziariști îl așteaptă pe edil să-și înceapă conferința de presă. Numărul mic al reporterilor are două explicații. Unu, că Nicolae Robu își transmite live comunicatele, pe Facebook și, doi, că acum o lună i-a jignit urât pe gazetari, motiv pentru care a rămas să vorbească singur. Primarul întârzie șase minute, să se știe, din start, că el e șeful. Un aghiotantbașbuzuc îi fixează pașei de Timișoara o cameră în față. Intră direct în subiect atacând problema deszăpezirilor defectuase. Atât doar că afară sunt 21 de grade.

O mai ține langa cu trotuarele neglijate de înaintașii săi. Vorbește la microfon, desi sala are o acustică bună. Urmează: cinematografele orașului, niscaiva finanțări, campania de curățenie și la sfârșit urează „La mulți ani” jandarmilor, că e ziua lor. După 45 de minute se ridică și pleacă.

 

Visul lui Lae din Bocsig

Și la interviul fixat cu o săptămână înainte întârzie oleacă. E ușor crispat, dar se destinde la întrebarea: „Ce și-ar fi dorit să fie, în copilărie, când se va face mare, mititelul Nicușor Robu – sau Nicu, ori Lae – din Bocsig? Că doar nu primarul Timișoarei...”. Râde larg: „Nici într-un caz! Visul meu a fost să ajung tractorist! Aveam fascinația tractoarelor. A rămas un deziderat neîmplinit”. Cât de bogat este edilul Robu? Are case, mașini, terenuri și conturi în bancă? O dă pe lângă gard, deși averea sa e publică: „Sufletește mă consider bogat... Am realizări familiale și multe profesionale. Material, mă aflu în partea de jos a clasei de mijloc”. Zice că stă în același aprtament cu patru camere din 1991, dar că mai are unul închiriat. „Nu am alte agoniseli financiare, tablouri, bijuterii sau alte valori. Am mai avut un teren intravilan pe care l-am dat copiilor în 2004”. Din banii pe costumul său ar putea mânca o familie câteva luni.

 

Robu, plopii, atlanții și ciclopii

 

Pe internet sunt mai multe clipuri în care primarul Timișoarei cântă la chitară. Un fel de folk. De când are hobby-ul ăsta? Îi place: „De mic! Am dirijat corul grădiniței, că și tata dirija corul bisericii și al Căminului Cultural. La chitară am învățat dintr-a VII-a, pe una făcută de mine”. Acum își postează creațiile pe YouTube. Are un hit nou? Se bucură ca un copil și recită:

„Dar îmi încerc puterea cu atlanți și cu ciclopi,

cât vor sui spre ceruri monumentalii plopi!

Dar eu, precum oierii, din veacuri m-am durat,

de când mă știu cu același omăt mi-am măsurat,

speranțele cu plopii monumentali ce vor

cândva s-atingă cerul cu vârfurile lor!”.

Nicolae Robu a fost profesor și chiar rectorul Universității „Politehnica” Timișoara. E la al doilea mandat de primar. Nu regretă că a abandonat cariera didactică? Spune că încă ține cursuri: „E o pasiune și îmi aduce și un venit suplimentar”.

 

DNA și fapte bune

Îi este mai bine acum? Întrebarea e firească în contextul în care DNA a anunțat că este urmărit penal într-un dosar de corupție referitor la niște tranzacții imobiliare prin care statul român a fost păgubit cu 40 de milioane de euro.

E ușor stânjenit: „Păi, binele și răul sunt noțiuni relative. Am fost la DNA pentru două amărâte de apartamente, dintr-un fund de curte, unul cu o cameră de 24 m,p. Și altul cu două de 50 m.p.”. Încă nu e trimis în judecată.

Primarul Timișoarei a înțeles că trebuie să finanțeze și acțiuni culturale. A dat bani mulți Asociației „Timișoara Capitală Culturală Europeană” și instituțiilor importante care fac artă adevarată în oraș. Dar cei de la asociație spun că nu primesc bani... De ce? Nu vor să arate pe ce au cheltuit anul trecut aproape un milion de euro. Sintetic, care e realitatea? Aici e în elementul său: „Primăria și-a făcut și-și va face temele, dând atâția bani cât s-a angajat să dea. Suma toatlă e de aproximativ 50 milioane de euro, dar va face mai mult decât atât. Dar nu toți banii vor merge către această entitate”.

Timișoara găzduiește și un festival de jazz, cu nume grele, gratis pentru public. Cât costă primăria evenimentul? Se bucură că e băgat în seamă: „Circa 100.000 de euro la care se adaugă alți bani, de la sponsori”.

Xenofobia și Facebook-ul

În anul 2014, Nicolae Robu a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu 2.500 lei pentru postări rasiste pe Facebook. Dă din umeri: „Am plătit... Am postat un text sarcastic la adresa acelor cetățeni care epatează cu cocoșei și dinți de aur, de o anumită etnie, da’ care nu-și plătesc impozitele”. E prudent, că a pățit-o cu țiganii: „Am precizat că nu mă refer la toată etnia și că nu e nimic rasist în atitudinea mea, dar CNCD...”.

Apropo , contul său de Facebook este unul extrem de vizualizat. Atât doar, că, în ultima vreme s-a demnostrat că multe din „like”- urile primite, mai exact jumătate, vin de la utilizatori din Brazilia. Nu-i cam curios? Nicolae Robu se dezlănțuie: „A fost un atentat mizerabil, într-o încercare de discreditare, din cauza audienței deosebite pe care o am. S-a întâmplat la o singură postare să am vreo 8.000 de „like”-uri de la conturi care n-aveau legătură cu mine!”.

 

Primarul „cârtiță” și fetișul pasajelor

La începutul mandatului organiza, aproape zilnic, întâlniri cu presa și transmitea ziariștilor ce idei năstrușnice i-au mai venit. A refuzat constant să aibă purtător de cuvânt. Nu are nici acum. De ce? Se consideră un comunicator așa de bun? Narcisismul și egocentrismul fostului profesor universitar ies la iveală: „Consider că ceea ce am de comunicat este foarte important și, dacă aș avea un purtător de cuvânt, ar trebui să dedic timp pentru a-l instrui”.

S-a ambiționat să facă un pasaj subteran, Michelangelo. Este, în fond, un proiect pentru care Ciuhandu, fostul primar, a aplicat. Pasajul ia apa, e cam cu igrasie.... Pasajul Jiul și Pasajul Șapcă sunt alte două lucrări ale sale. Acum visează și la unul pe sub Spitalul Militar. Primarului Timisoarei are vreun fetiș cu pasajele? Îi place să dea găuri? Se distrează: „Mai am două în plan: „Solventul” și „Consiliul Europei”! Iar pe Michelangelo io l-am pus în operă 100%! Am avut 50 de milioane de lei și l-am făcut cu 28,5! Și nu e igrasie! E o transpirație datorată variațiilor de temperatură”.

Limpede, mucegai. L-a inaugurat cu un cvartet de coarde, de ziua lui. Zice că tăierea panglicii trebuia să se facă o zi mai târziu, dar era anunțată ploaie, așa că a devansat evenimentul și că, un an mai târziu, a dat drumul vaporașelor, tot de ziua lui, în semn de frondă contra răutăților lumii.

 

A defrișat un oraș ca să pună copăcei în ghivece

Marea problemă a Timișoarei, ca a tuturor orașelor mari este lipsa parcărilor. Deși sunt investitori care vor să facă parcări supraetajate Robu refuză. De ce? Edilul spune că n-are terenuri în zona centrală și că n-a reușit să facă schimburi de pământ. Orașul, odinioară foarte „verde” pare cam defrișat.

Un exemplu este Piata Libertății, pe vremuri plină de verdeață. Acum e o „chestie” fără plante. Vara, pe caniculă se pot prăji ouă pe pavaj... Neagă evidența și se apără cu cifre: „Timișoara are mai multe spații verzi ca înainte de a fi io primar și cu 10.000 de arbori în plus”. O parte i-am văzut și noi. Niște copăcei în ghivece, prin centrul orașului. Zice că a transformat Piața Libertății dintr-o „piață- pădurice” într-una adevărată, ca în „toate orașele cu piețe istorice”.

 

 

Cică nu se vopsește, dar merge la coafor

Robu a ajuns primar, în 2012, fără să participe la nicio dezbatere cu contracandidații. De ce a refuzat o confruntare diresctă cu preopinenții săi. Nu-i place deloc subiectul. „N-am putut avea astfel de confruntări pentru că, după prima săptămână de campanie, am suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis. Da’, și dacă nu era așa, tot n-aș fi participat la tipul ăsta de întâlniri, gândite de unii-alții, pentru că erau pur politicianiste, iar io eram obișnuit cu ținuta academică”. Între timp, s-a adaptat.

Presa a remarcat că își vopsește părul. E adevărat? Și, dacă da, se vopsește singur sau la coafor? Domnu’ primar se îmbujorează ca o fată mare: „Așa cum am spus, din 2012, numi vopsesc părul ci, la fiecare tunsoare, coafeza, că merg la coafor, mă dă pe la tâmple, unde am niște șuvițe cărunte, cu un așa-numit „gel estompator”. Culmea e că am părul la fel, de șapte ani”, e mândru de coama sa leonină primarul Timișoarei. În 2016 a fost reales.

 

Titicarele și vaporașele

A cumparat un soi de „titicare”, ca cele de pe litoral, ca să plimbe turiștii prin Timișoara. Apoi a aflat ca investiția de vreo 30.000 euro nu se poate omologa, să circule pe drumurile publice pentru că... merg prea încet. Ce se mai întâmplă cu mașinuțele alea? „Da, am cumărat două mașinuțe d-alea, electrice, care merg cu 40 km/h, da’ nu le putem înmatricula că nu e procedură, în România pentru astfel de vehicole”.

Păi, la mare cum de merg? Dă din umeri: „Nu știu, da’ am văzut în Ungaria”. Vaporașele de pe Bega sunt o altă investiție făcută, pare-se, fără o documentare prealabilă. Acestea nu pot face transport public pentru că este o întreagă birocrație legată de cine administrează calea navigabilă. Faza tare e că Timișoara are marinari, angajați ai regiei de transport public care, cam de un an, vin la serviciu și stau degeaba, și mai sunt și plătiți.

Se supără pe statul român: „E un boicot din partea Guvernului! Primăria a dat șase milioane de euro, din fonduri europene, pentru amenajarea malurilor Begăi, cu obligația de a cumpăra, cu bani de la bugetul local, șapte vaporașe. Ne-am executat și, din 2016 încoace, Guvernul nu vrea să adauge șapte cuvinte într-o lege: „sau Ministerul Apelor și Pădurilor, după caz”.

 

Șofer cu studii superioare și masterat, șef în Poliția Locală

Fița fițelor este să fii primar și să ai ca șofer un director de direcție. Șoferul personal, Vasile Paraschiv, este șef de serviciu în cadrul Poliției Locale Timișoara. Primarul e mândru: „Da, e șef la „Ordine Publică”. Cred că e un lucru care ar trebui urmat și de alți primari, ca să facă economii. Are studii superioare și masterat”. Robu se plimbă cu o limuzina de 70.000 euro, Mercedes E Class, full-options, cumparată de Retim, compania de salubritate a orașului – unde primăria are 50% din acțiuni – primită... cadou. Așa e?

Nu neagă, ba chiar întărește: „CA-ul de la Retim a decis cumpărarea a două astfel de mașini. Una a ajuns la primărie. Nu mai știu cât a costat, da’ destul de mult. Cea veche a suferit un accident”. Nu se gândește să candideze și la Președinția României că, la urma-urmei și Sibiul a dat țării un președinte, după ce urbea transilvană a fost Capitală Culturală a Europei, cum va fi și Timișoara, peste trei ani. Nicolae Robu își alege foarte atent cuvintele: „Ajunge să privesc în față. Până aici!”.