NICOLAE MANOLESCU: Uimitorul Lewis Hamilton

La 22 de ani si la prima participare in Formula 1, englezul Lewis Hamilton are de ce sa exclame, dupa doua victorii consecutive si locul intai in clasamentul pilotilor la jumatatea anului: "Ma aflu in plin vis!".

Si alti piloti au obtinut puncte, clasandu-se pe unul dintre primele opt locuri la inceput de cariera. De exemplu, germanul Vettel a facut un punct chiar in 2007, la nici 20 de ani.

Dar niciunul n-a reusit performanta lui Hamilton, care, dupa circuitul american de la Indianapolis, din 17 iunie, si inaintea celui francez de la Magni-Cours, din 1 iulie, il intrece in clasament pe campionul mondial en-titre, Fernando Alonso, cu 10 puncte.

Primul in grila de start sambata, primul duminica la sfarsitul cursei, Hamilton pare sa domine o competitie in care spaniolul Alonso era dat ca mare favorit dupa retragerea lui Michael Schumacher, legendarul detinator a 7 titluri mondiale.

Daca privim performantele partiale insumate in victoria de la Indianapolis, observam ca Hamilton nu ocupa prima pozitie decat in grila de start. Are al doilea timp pe tur, s-a oprit la standuri - ca majoritatea concurentilor - de doua ori, a condus cursa multe tururi la rand, dar nu tot timpul.

A castigat cu o secunda si jumatate in fata lui Alonso si cu aproape un tur in fata celui de-al optulea clasat, germanul Vettel. O crestere treptata in valoare se observa foarte clar de la circuitul australian, din martie, si pana la cel american, din iunie: Hamilton a fost al treilea in martie, al doilea in urmatoarele patru circuite si primul in ultimele doua.

Alonso s-a dovedit mult mai inegal: a ocupat succesiv locurile 2, 1, 5, 3, 1, 7 si 2. Ceea ce il aduce in frunte pe Hamilton e, desigur, si aceasta constanta. Doar el si Alonso n-au abandonat niciodata de la inceputul anului si pana acum.

2007 confirma prezenta catorva tineri care nu existau cu doua sezoane in urma: cei mai promitatori sunt considerati Rosberg, Kovalainen, Kubica si Vettel. „Batranii” pierd teren: Coulthard, Barrichello, Trulli.

Stationari, Ralf, fratele mai mic al lui Schumacher, Raikkonen, dupa un an totusi bunicel, si Fisichella, eternul secundant. O surpriza este Massa, al treilea in clasamentul general, cu o linie remarcabila (6, 5, 1, 1, 3, 3), din care nu lipsesc punctele decat in etapa a sasea, canadiana.

Fata de 2006, cand Schumacher se retragea in glorie, jumatate dintre ocupantii primelor 16 locuri (toti punctati) sunt nume noi. Romania, cu asfaltul ei cronic gaurit, nu s-a inscris inca in circuitele Formulei 1.

Vecina noastra Ungaria are deja traditie, cu o cursa programata anul acesta pe 5 august, ca si Belgia (16 septembrie) sau Turcia (26 august). Pe alte continente, Malayesia, Bahrein, China, Japonia si Australia sunt de multa vreme prezente pe harta Formulei 1.

Toti ochii sunt atintiti insa asupra lui Lewis Hamilton, uimitorul englez de culoare, care ameninta deja toate recordurile, debutand spectaculos intr-un sport care cere nu doar talent, ci si experienta, daca nu chiar rutina.

Vom vedea la finele lui 2007 daca Hamilton va fi cel dintai debutant devenit campion mondial. Mai e mult pana atunci. In orice caz, performantele din primavara abia incheiata ale englezului sunt incomparabile.