Nu sunt deloc sigur că membrii Comitetului Internaţional Olimpic îşi dau seama de eroarea pe care au făcut-o atribuind Chinei organizarea JO de anul acesta.
Sunt foarte sigur în schimb că nu-şi vor recunoaşte niciodată eroarea. JO 2008 au constituit un extraordinar prilej de propagandă pentru China, care n-a precupeţit niciun efort ca să-şi creeze o imagine de ţară mare şi puternică. Preţul este acelaşi pe care îl plăteşte de câţiva ani pentru modernizare: exploatarea sălbatică a unicei resurse inepuizabile de care dispune şi anume forţa de muncă a unui miliard şi un sfert de chinezi. Reconstrucţia Chinei din secolul XXI seamănă cu înălţarea acum câteva mii de ani a piramidelor egiptene. Spectaculoasele edificii de tot felul, dezvoltarea în ritm rapid a unei industrii deopotrivă mari şi mici, exporturile şi cucerirea unor pieţe de desfacere uriaşe, „colonizarea Africii“ au mers mână în mână cu distrugerea mediului şi cu poluarea, în dispreţul cel mai cumplit, învăţat de la Mao, faţă de absolut toate valorile umane.
Olimpiada a fost folosită ca un mijloc eficace de creare a unei noi imagini. În vremea noastră, imaginea unei ţări se spală tot aşa cum se spală banii. De la început a fost evidentă farsa. Televiziunile arătau altceva, la festivităţile de inaugurare, decât vedeau personalităţile din întreaga lume strânse ciopor în tribunele stadionului SF din Beijing. Fermecătoarea fetiţă, menită a deveni simbolul noii Chine, a făcut playback, pentru că totul, nu-i aşa, trebuia ţinut sub control şi pentru ca nici cea mai nevinovată eventuală stângăcie să nu poată da naştere la interpretări, fireşte, ideologice. Să ne amintim şi de întreaga echipă de sportivi chinezi care, după ce a luat toate titlurile la o competiţie internaţională, a dispărut fără urmă, nerepetând performanţele nici măcar la o întâlnire de amatori. Vom trăi şi vom vedea câte din cele vreo 50 de medalii de aur câştigate de China vor fi confirmate prin performanţe ulterioare. Ce putem înţelege din faptul că vârsta uneia dintre vedetele gimnasticii chineze era una pe site-ul federaţiei şi alta în înregistrarea la concursul olimpic. Nu era decât o diferenţă de 4 ani, dar care ar fi trebuit să o excludă pe gimnastă din competiţie. Exemplele se pot înmulţi. Odată euforia trecută, vor apărea şi altele, mult mai multe. De-a lungul Olimpiadei un nume şi un personaj mi-au venit mereu în minte. Pentru cine nu ştie, prinţul rus Grigori Potemkin, unul dintre favoriţii Ecaterinei a II-a, şi-a slujit cu atâta inventivitate stăpâna, încât a intrat în istorie. Cu ocazia unei vizite în Rusia a împăratului Iosif al II-lea şi a regelui Poloniei, la sfârşitul secolului XVIII, dorind să creeze o imagine excepţională investiţiilor din teritoriile ucrainene abia cucerite, prinţul a pus să fie construite nişte uriaşe decoruri de teatru, închipuind case şi oraşe. Oaspeţii s-au lăsat înşelaţi. Sau, cel puţin, aşa a rămas vorba. Paranoica ţarină şi-a văzut visul cu ochii. Iar prinţul ne-a lăsat moştenire un substantiv comun: potemkiniada. Ce legătură are el cu JO 2008 vă las să apreciaţi singuri.