La finalul primei zile de vizită în Spania, Nicolae Ciucă a comunicat despre acordurile stabilite între delegațiile celor două țări, precum și despre subiectele abordate cu oficialii spanioli în privința comunității românești din această țară.
Vizita în Spania a început pentru Nicolae Ciucă cu o întâlnire cu omologul său Pedro Rollan Ojeda, cu care a discutat despre importanța diplomației parlamentare în relația bilaterală dintre cele două țări.
Președintele Senatului României a declarat că împreună, ei pot identifica soluții comune la problemele celor două societăți, îmbunătățind relațiile politice, comerciale și culturale.
Nicolae Ciucă anunță că românii din Spania pot avea dublă cetățenie
Ciucă a transmis că a fost impresionat de cuvintele calde și deosebite cu care președintele Senatului Spaniei vorbește despre românii stabiliți acolo.
„Comunitatea românească din Spania are o vastă experiență de muncă, este o resursă de înaltă calificare și are o mentalitate occidentală. Ca urmare a demersurilor pe care le-am inițiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetățenie.
Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia și Franța”, a anunțat Nicolae Ciucă pe Facebook.
Liderul PNL a mai transmis că în întâlnirea pe care a avut-o, ulterior, cu președinții Comisiilor parlamentare de Apărare și de Afaceri Externe, s-a discutat despre oportunitățile de colaborare dintre țările lor în domeniul industriei de apărare.
Nicolae Ciucă a subliniat că știe de potențialul în fabricarea de armament și muniție, vehicule blindate și material explozibil și consideră că există acum ocazia de a iniția colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România și Spania.
Președintele Senatului va sta două zile în Spania
Alături de Ciucă a fost prezentă și Nicoleta Pauliuc. Marți, pe 20 februarie, Nicoale Ciucă își va începe activitățile mult mai devreme.
La ora 10.00, el va avea o întâlnire cu președintele Partidului Popular din Spania, deputatul Alberto Núñez Feijóo. Această întâlnire este programată să aibă loc la sediul Partidului Popular din Spania.
Ulterior, șeful Senatului României va avea o întâlnire cu Secretarul general pentru Politică de Apărare, amiralul (r) Juan Francisco Martínez Núñez. Locul de desfășurare a întâlnirii este sediul Ministerului Apărării din Spania și este programată să înceapă la ora 11.15.
Ultimul punct din ziua de marți este o întâlnire cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. Această întâlnire este planificată să aibă loc la ora 12.45, la sediul Episcopiei.