Ciucă îndeamnă PSD și PNL să treacă de dezbaterile sterile care parazitează agenda reală a românilor

Nicolae Ciucă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Nicolae Ciucă a reacționat după discuțiile tot mai aprinse din coaliția de guvernare cu privire la starea actuală a bugetului, care nu este una tocmai bună şi se caută vinovați.

Nicolae Ciucă declarat că nu este momentul pentru o escaladare a discuțiilor despre diverse vinovății privind starea actuală a bugetului. Mai mult, președintele PNL face apel la calm și susține că nu folosește nimănui astfel de scandaluri. În aceste momente, spune fostul premier, este indicat să se concentreze serios pentru rezolvarea de urgență a problemei cu bugetul.

Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale. Am văzut zilele acestea, în spațiul public o escaladare a discuțiilor despre diverse vinovății privind starea actuală a bugetului.

Este adevărat, e o perioadă dificilă, care vine după pandemie, după efectele economice ale războiului de la graniță și ale multiplelor crize internaționale. E la fel de adevărat că reformele, atunci când sunt reale generează, inevitabil, dispute între politicieni și chiar și în societate. Doar că aceste reforme sunt necesare, a declarat fostul premier.

Nicolae Ciucă, reacție după scandalul cu starea bugetului: „Să căutăm soluții, nu vinovății”

Fostul premier a mai subliniat faptul că nimănui nu folosește dacă cineva îi acuză pe Cîțu sau Câciu sau pe cei trei prim-miniștri din vremea când Liviu Dragnea conducea PSD.

În opinia mea, a căuta vinovați pentru starea bugetului de astăzi și legislația aferentă nu ne duce înainte. Cui folosește azi dacă cineva îi acuză pe domnii Cîțu sau Câciu, sau dacă altcineva arată că cei trei prim-miniștri, din vremea când Liviu Dragnea conducea PSD, adică domnii Tudose-Grindeanu și doamna Dăncilă au comis greșeli în materie de politică economică și fiscală? Nimănui, a mai spus Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Liderul PNL: E o dezbatere sterilă, care parazitează agenda reală a românilor

Fostul premier face un apel  şi cere tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri şi să se pună pe treabă. Ciucă mai spune că în aceste momente grele Guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni în coaliție.

Ridicăm tensiuni la nivelul majorității parlamentare, acum când în Parlament avem de revoltat Legea pensiilor speciale, când va trebui să adoptăm un set important de ordonanțe de urgență, care presupun reforme dificile. Guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni. Majoritatea are de luat măsuri importante pe care trebuie să le și explice foarte bine populației și mediului de afaceri.

Avem de discutat cu Comisia Europeană despre nivelul deficitului și despre ce vom face în anii următori pentru ca România să se dezvolte. Acestea sunt probleme reale. Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale. Restul e o dezbatere sterilă, care parazitează agenda reală a românilor, a concluzionat Nicolae Ciucă, într-un interviu pentru psnews.ro.