Fost militar de eită, Șeful Statului Major, președinte de partid, premier, acum președintele Senatului, al doilea om în stat. Nicolae Ciucă a jucat în ultimii ani un rol foarte important în conducerea României. Iar pentru realizările și meritele sale, acesta primește un premiu din partea Revistei Capital în cadrul galei de sfârșit de an.
„Bună seara! Îmi revine onoarea de a accepta premiul în numele domnului Președinte al Senatului, Nicolae Ciucă. Am lucrat îndeaproape cu dumnealui în calitate de șef al cancelariei prim-ministrului Ciucă din acea perioadă și vreau să vă spun că este un premiu pe deplin meritat.
Dumnealui a fost format în armata României care este una dintre cele mai bune școli ale patriotismului, de asemenea din familie a deprins aceste valori. Vreau să felicit revista Capital pentru aceste eveniment. Vă urez o seară bună!”, a declarat consilierul domnului Ciucă, pe scena Galei Capital.
Mesajul liderului PNL, Nicolae Ciucă
De asemenea, domnul Ciucă a transmis un mesaj printr-un material video:
„Vă mulțumesc stimați organizatori ai premiilor Capital, mi-aș fi dorit să fiu și fizic alături de dvs. Referitor la premiul, eu îl consider un simbol al valorilor necesare tuturor și nu neapărat o recunoaștere pentru activitatea mea în acest an. În mod evident patriotismul nu are nevoie de recunoaștere publică, dar România are nevoie de revalorizarea ideei patriotice. Avem nevoie de voci care să vorbească despre ceea ce ne unește ca națiune. Despre succesele României și mândria de a fi român, despre efortul de a ne clădim împreună un viitor mai bun. De asemenea, consider ca avem nevoie de o viață publică ghidată de valorile creștine, inclusiv de ideea că există un bine comun la care suntem cu toții datori să contribuim.
Este convingerea mea că patriotismul și credința creștină sunt resurse de afirmare și apărare națională. Existăm ca națiune atât timp cât ținem la trecutul și viitorul nostru și ne manifestăm acest atașament cinstind memoria înaintașilor și construind o țară mai bună pentru urmași. Dedic acest premiu tuturor românilor care își fac în mod corect datoria față de țară și care își cresc copii în respectul față de România și față de tradițiile ei creștione.
Vă adresez felicitări pentru evenimentul de astăzi și vă urez tuturor un Crăciun luminat și un an 2024 cât mai bun.”
Succes pe mai multe planuri
Nicolae Ionel Ciucă s-a născut pe data de 7 februarie 1967, în localitate Plenița, județul Dolj. Îi urmează tatălui său în cariera militară, căci Gheorghe Ciucă a fost subofițer în armata română. Nicolae Ciucă a intrat în lumea armatei în anul 1988, la Regimentul 26 Mecanizat „Rovine”. Apoi a ocupat funcții de ofițer în cadrul Batalionului 121 Cercetare, a Brigăzii 2 Mecanizată „Rovine” și a Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din Craiova.
Este cunoscut în cariera sa militară pentru că a fost comandant al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”. Și a participat în cadrul Misiunii Enduring Freedom I din Afganistan, misiune ce a avut loc între anii 2002-2003. De asemenea, Nicolae Ciucă a participat și la misiunea Antica Babilonia din Irak din anul 2004.
Parcursul său în politică este unul mai cunoscut publicului. Acesta s-a petrecut din 2019, mai recent, și a fost una destul de tumultoasă. De la ministru al Apărării, la premier, la șef de partid, iar cum, după schimbarea guvernului, potrivit înțelegerii, ocupă postul de președinte al Senatului. În plus, reprezintă unul dintre numele despre care se spune că are mari șanse să candideze la funcția supremă în stat.
Gala Premiilor Capital
Gala Premiilor Capital este unul dintre evenimentele de tradiție organizate de echipa Capital. Este un eveniment dedicat performanței personalităților și companiilor de elită din țara noastră. Este un eveniment care reunește anual numeroase personalități din mediul de business, antreprenoriat, politic, cultural, medical, social și mass-media.
În cadrul Galei Premiilor Capital, organizată miercuri, 13 decembrie, a fost lansat și ultimul număr al revistei Capital din anul 2023, revistă în care se regăsește topul celor 300 cei mai bogați români. De asemenea, alte materiale interesante, ce acoperă diverse subiecte, se pot regăsi în paginile acestui număr.