Prim-ministrul României Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Anului Nou, în care a vorbit despre solidaritatea românilor în clipe grele, și a punctat faptul că natura românilor a devenit cunoscută de toți cei de dincolo de granițe.
Premierul a făcut referire la criza prin care trece țara noastră, dar și la războiul de la graniță, la perioada de secetă sau de creștere a prețurilor la energie, precum și la inflație.
„Vremurile grele îi aduc pe oameni mai aproape. Iar anul care se încheie ne-a dat multe motive să ne dovedim solidaritatea. Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat. Ca popor încercat de istorie, de data aceasta, am reuşit, fiind uniţi, să facem mai mult decât să rezistăm. Astăzi, puterea mobilizării noastre este recunoscută şi apreciată în întreaga lume. Pentru că românii au devenit un exemplu, iar calităţile lor au trecut dincolo de graniţe”, a declarat Nicolae Ciucă.
România a trecut printr-unul dintre cei mai grei ani de până acum
El a subliniat că împreună am traversat unul dintre cei mai grei ani de până acum. A fost un an care a pus gospodăriile sub povara unei crize fără precedent și un an în care dincolo de granițele României se află un război.
Cu toate acestea, economia a avut una dintre cele mai mari creșteri de la nivel european.
„Împreună, am reuşit să salvăm economia, care a generat una dintre cele mai mari creşteri la nivel european. Am investit masiv, susţinând mediul de afaceri şi atrăgând miliardele de euro din fondurile europene, bani necesari dezvoltării noastre. I-am protejat pe cei mai expuşi riscurilor economice şi sociale, confruntaţi cu creşteri dureroase de preţuri la utilităţi, alimente, carburanţi”, a adăugat primul-ministru.
Promisiuni pentru anul 2023
În continuare, Nicolae Ciucă a promis că Guvernul va continua să protejeze interesele cetăţenilor, să sprijine economia şi să aibă grijă de cei vulnerabili. Mai mult, va fi consolidată poziţia țării noastre alături de partenerii europeni şi aliaţii din NATO, cu accent pe parteneriatul strategic cu Statele Unite.
România va fi transformată de investițiile în educație, sănătate, transporturi, digitalizare şi mediu, apropiindu-ne astfel şi mai mult de modelul de dezvoltare occidental, a mai spus Ciucă.
În mandatul său a urmărit, spune el, „două linii de efort major” și anume să conducă Guvernul de coaliţie pentru a gestiona crizele şi să intensifice proiectele prin care ţara să îşi dezvolte economia, potrivit Agerpres.