Republica Moldova. Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a efectuat miercuri o vizită la Chișinău. Oficialul român a avut întrevederi cu șefa statului Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Totodată, Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu președinta Comisiei Europene cu Ursula von der Leyen, care la fel se află într-o vizită în Republica Moldova.
În timpul discuțiilor, Nicolae Ciucă a dat asigurări că „România va continua să susțină cu tărie aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să ofere suportul necesar în procesul de negocieri”.
„Bucureștiul este cel mai mare susținător al drumului către UE”
Președinta Maia Sandu a specificat că a discutat cu Nicolae Ciucă despre relațiile foarte strânse dintre cele două țări. Aceasta a remarcat că „Bucureștiul este cel mai mare susținător al drumului nostru către UE”.
„L-am salutat, azi, pe Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, venit la Chișinău. Am discutat despre relațiile foarte strânse dintre Chișinău și București. Am vorbit și despre cooperarea pe care am dezvoltat-o în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Maia Sandu.
„România este principalul nostru partener comercial. În următorii ani vom dezvolta mai multe proiecte de infrastructură, inclusiv poduri peste Prut, pentru comerț, circulație mai ușoară și conectare la spațiul european. Totodată, Bucureștiul este cel mai mare susținător al drumului nostru către UE. Suntem recunoscători pentru această susținere. Vom depune tot efortul să ne alăturăm și noi marii familii europene”, a afirmat Maia Sandu.
„Voi susține toate eforturile menite să aducă Moldova mai aproape de familia europeană”
La rândul său, președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a subliniat că România va rămâne alături de Republica Moldova, susținând cu tărie integrarea sa în UE.
„Votul din Parlamentul European, care sprijină ferm parcursul european al Republicii Moldova, reprezintă un pas esențial pentru viitorul european al fraților noștri de peste Prut. În acest context, întâlnirea de azi, de la Chișinău, cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a fost o oportunitate de a reafirma sprijinul meu deplin pentru reformele curajoase inițiate în Republica Moldova. Voi consolida parteneriatul nostru și voi susține toate eforturile menite să aducă țara mai aproape de familia europeană”, a declarat Nicolae Ciucă
„Legăturile noastre economice și comerciale devin din ce în ce mai solide”
În timpul întrevederii, șeful Executivului de la Chișinău, Dorin Recean, și-a exprimat recunoștința pentru faptul că România rămâne un susținător puternic al parcursului european al Republicii Moldova. Totodată, proiectele comune aduc beneficii concrete cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
„Construim împreună un nou pod peste Prut, ne interconectăm energetic pentru a asigura securitatea și independența energetică a Republicii Moldova, oferim autobuze școlare pentru elevi și sprijinim restaurarea monumentelor de patrimoniu. Aceste inițiative sunt doar o parte din eforturile comune prin care accelerăm integrarea noastră europeană”, a remarcat Dorin Recean.
„România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova și este unul din principalii investitori străini. Legăturile noastre economice și comerciale devin din ce în ce mai solide și sprijină modernizarea și dezvoltarea Republicii Moldova. Vă mulțumim!”, a specificat premierul.
De asemenea, în timpul vizitei oficialului român la Chișinău, acesta a avut o întâlnire, pe aeroportul din Chișinău, cu președinta Comisiei Europene cu Ursula von der Leyen. Potrivit lui Nicolae Ciucă, în timpul întrevederii au fost discutate mai multe subiecte esențiale pentru România și regiune. Totodată, s-a discutat despre sprijinul Republicii Moldova pe drumul european și cooperarea privind securitatea energetică.
Joi, Ursula von der Leyen va avea o întrevedere cu șefa statului Maia Sandu. După aceasta, vor fi făcute declarații pentru presă.