NICIO sancțiune pentru PRO TV în cazul imaginilor cu eleva violată din Vaslui

S-a propus amendă maximă de 200.000 de lei, dar nu a trecut la vot

După mai multe dezbateri, membrii Consiliul Național al Audiovizualului nu au ajuns la niciun acord astăzi privind sancționarea Pro TV pentru apariția în direct a tinerei agresate din Vaslui, fără a-i fi protejată identitatea. Florin Gabrea, membru CNA, a propus amendarea postului cu 200.000 de lei. S-a făcut și propunerea de oprire a emisiei timp de 10 minute, dar a fost retrasă înainte de a se trece la vot. Propunerea de 200.000 de lei nu a întrunit numărul minim de voturi pentru a fi validată, adică șase. Trei membri, Laura Georgescu, Radu Călin Cristea și Radu Herjeu, au votat împotrivă. Monica Gubernat, membru CNA, a spus că subiectul va fi reluat într-o ședință viitoare. Dorina Rusu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Valentin Jucan și Florin Gabrea au fost „pentru”.

„V-aș ruga să țineți cont că nimeni nu contest existența acestui subiect în spațiul public, noi trebuie să ne aplecăm asupra modului în care acest subiect a fost livrat publicului. Trebuie să apreciem că nu era în interesul publicului și nici în interesul demersului jurnalistic dezvăluirea chipului, a identității fetei. E adevărat, nu suntem o instanță pentru a valida sau invalida acel acord. Trebuie să apreciem dacă prezentarea chipului, a identității fetei a fost sau nu în interes public, eu consider că nu”, a spus Valentin Jucan, membru CNA, după vot.

Scenariu pentru reportaj

Ne puteți urmări și pe Google News

„Din punctul meu de vedere cred că este o mica problemă. Înainte de a discuta despre interesul public, cred că trebuie să vorbim despre lege. Trebuie să stabilim dacă Pro TV a încălcat sau nu a încălcat legea transmițând imaginile cu mama și cu fiica, în condițiile în care au un acord semnat de către acestea.

Trăim într o societate în care trebuie să învățăm cu toții că purtăm responsabilitatea faptelor noastre. Pentru mine, ca să pot să amendez sau să sancționez postul este dacă Pro TV a încălcat sau nu legea difuzând acele imagini în condițiile în care are un acord semnat. Sigur că ei spun că acordul a fost semnat înainte, mama supune că a fost semnat după aceea. Citind scrisoarea mamei, până la un anumit punct, recunosc tehnicile reportericești. Chiar cred că procesul așa a decurs: s-a întâlnit cu reporterița la gard, i-a spus hai să-ți pun o întrebare. Sunt tehnici reportericești, sunt reporteri care în lumea largă câștigă milioane de dolari pe an pentru că reușesc să obțină interviuri. Nu a abuzat-o, nu a forțat-o, nu a mințit-o. Atâta timp cât se folosesc astfel de mijloace nu am de gând să condamn un reporter că a reușit să obțină u interviu de la cineva care matur fiind și în deplinătatea facultăților mintale s-a lăsat convins să apară cu fața. Argumentul că mi s-a spus că o să stau cinci minute și m-am trezit că am stat o oră și  jumătate în direct, astea-s niște argumente de oameni slabi, probabil, dar care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor”, a explicat Radu Herjeu.

Membrii Consiliul Național al Audiovizualului nu au ajuns la niciun acord privind sancționarea Pro TV pentru apariția pe post a tinerei agresate din Vaslui. Un membru CNA a propus amendarea postului cu 200.000 de lei, iar un altul a propus oprirea emisiei timp de 10 minute (propunere pe care a retras-o înainte de a se trece la vot). Însă propunerea de 200.000 de lei nu a întrunit numărul minim de voturi (șase) pentru a fi validată. Monica Gubernat, membru CNA, a spus că subiectul va fi reluat într-o ședință viitoare.

După mai bine de o oră și jumătate de discuții în contradictoriu pe subiectul dezvăluirii identității fetei din Vaslui, sancțiunea de 200.000, propusă de Florin Gabrea, nu a avut numărul suficient de voturi (șase) pentru a trece.

Dorina Rusu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Valentin Jucan și Florin Gabrea au fost „pentru”, în timp ce Laura Georgescu, Radu Herjeu și Radu Călin Cristea au fost împotrivă. Cei trei au considerat că postul nu poate fi sancționat întrucât există acordul scris din partea fetei.

Înaintea dezbaterilor pe acest subiect (care se fac fără reprezentanții televiziunii în sală), Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, întrebată dacă postul are o nouă poziție după ce mama fetei din Vaslui a trimis la CNA punctul de vedere scris în legătură cu modul în care aceasta și fiica ei au apărut pe post, a declarat:

„O să vă prezint în avans scuze având în vedere modul în care a fost publicată scrisoarea și pentru faptul că eu nu am astăzi un punct de vedere oficial al companiei. Din punct de vedere personal, pot să vă spun doar atât: mi se pare o scrisoare decentă care lasă loc la interpretare pentru că sunt lucruri spuse pe jumătate. În continuare ne îndepărtăm de la subiectul acestei povești, cu mult. Vorbim de imaginea fiicei , nu de anumite percepții și fapte care s-au întâmplat. Nu cred că este nici locul, nici momentul ca noi să spunem ceva despre aceste acorduri. Cred că în cu totul altă parte se discută validitatea acestor acorduri”.

CNA a discutat cazul La Măruță în ședința din 23 iulie, la două zile după apariția fetei pe post. În ședința de săptămâna trecută reprezentanții postului au spus că reporterul emisiune a avut acordul scris al fetei și al mamei ei pentru apariția pe post. Forul a decis amânarea subiectului după ce un membru CNA a sunat-o pe mama tinerei și aceasta a povesti cum a obținut echipa emisiunii interviul cu cele două, susținând că acordul a fost semnat după difuzarea emisiunii și că i se promisese că va apărea pe sticlă doar cinci minute și nu o oră și jumătate.

Din punctele de vedere expuse de membrii CNA:

Valentin Jucan, membru CNA– V-aș ruga să țineți cont că nimeni nu contest existența acestui subiect în spațiul public, noi trebuie să ne aplecăm asupra modului în care acest subiect a fost livrat publicului. Trebuie să apreciem că nu era în interesul publicului și nici în interesul demersului jurnalistic dezvăluirea chipului, a identității fetei. E adevărat, nu suntem o instanță pentru a valida sau invalida acel acord. Trebuie să apreciem dacă prezentarea chipului, a identității fetei a fost sau nu în interes public, eu consider că nu.

Radu Herjeu, membru CNA – Din punctul meu de vedere cred că este o mica problemă. Înainte de a discuta despre interesul public, cred că trebuie să vorbim despre lege. Trebuie să stabilim dacă Pro TV a încălcat sau nu a încălcat legea transmițând imaginile cu mama și cu fiica, în condițiile în care au un acord semnat de către acestea.

Trăim într o societate în care trebuie să învățăm cu toții că purtăm responsabilitatea faptelor noastre. Pentru mine, ca să pot să amendez sau să sancționez postul este dacă Pro TV a încălcat sau nu legea difuzând acele imagini în condițiile în care are un acord semnat. Sigur că ei spun că acordul a fost semnat înainte, mama supune că a fost semnat după aceea. Citind scrisoarea mamei, până la un anumit punct, recunosc tehnicile reportericești. Chiar cred că procesul așa a decurs: s-a întâlnit cu reporterița la gard, i-a spus hai să-ți pun o întrebare. Sunt tehnici reportericești, sunt reporteri care în lumea largă câștigă milioane de dolari pe an pentru că reușesc să obțină interviuri. Nu a abuzat-o, nu a forțat-o, nu a mințit-o. Atâta timp cât se folosesc astfel de mijloace nu am de gând să condamn un reporter că a reușit să obțină u interviu de la cineva care matur fiind și în deplinătatea facultăților mintale s-a lăsat convins să apară cu fața. Argumentul că mi s-a spus că o să stau cinci minute și m-am trezit că am stat o oră și  jumătate în direct, astea-s niște argumente de oameni slabi, probabil, dar care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor.

Nu putem cere unui post să respecte imaginea unui om atâta timp cât omul respectiv nu și-o respectă și nu și-o apără. În acest moment vorbesc doar de mama. Ea trebuia să fie matura familiei. Ea trebuia să fie cea care trebuia să-i spună fiicei: Nu intri în direct pentru că nu este în regulă să intri în direct. Văzând aceste lucruri, mă întreb un singur lucru: Cine minte? Pro TV-ul sau mama privind un singur lucru, și anume momentul în care s-a semnat acordul. Dacă Pro TV-ul minte și s-a semnat acordul după, atunci este în culpă. Dacă Pro TV nu minte și acordul s-a semnat înainte, atunci nu este în culpă după părerea mea. 

Valentin Jucan, membru CNA – Una este responsabilitatea individuală și alta e responsabilitatea publică pe care un post de televiziune îl are față de milioane de oameni. Existența unui contract nu scuză postul de televiziune de la obligațiile pe care le are față de lege. Postul de televiziune se acoperă numai față de cel care a semnat, dar nu și față de public.

Știre în curs de actualizare

- See more at: http://www.paginademedia.ro/2015/07/nicio-sanctiune-pentru-pro-tv-in-cazul-maruta-s-a-propus-amenda-maxima-de-200-000-de-lei-dar-nu-a-trecut-la-vot/#sthash.NZYOeawb.dpuf