Sorin Ungur se declară mândru de fiul său, pe care însă nu l-ar fi văzut câştigător în faţa lui Federer.
Adrian Ungur, racheta numărul 1 a României, a făcut ieri un meci eroic în faţa lui Roger Federer, al treilea favorit la câştigarea turneului de Mare Şlem de la Paris.
Pe zgura de la Roland Garros, elveţianul a avut nevoie de patru seturi pentru a trece în turul 3, câştigând cu 6-3, 6-2, 6-7 (6), 6-3. Federer a controlat copios ostilităţile în primele două seturi, când Ungur n-a fost lăsat deloc să intre în meci.
Piteşteanul stabilit la Florenţa şi-a procurat primele mingi de break abia în game- ul al 23-lea! Atunci, în setul al 3-lea, Ungur a dat totul, reuşind să impresioneze. Şi-a câştigat serviciul cu autoritate, iar la 5-4 a avut două mingi de set. Federer le-a anulat cu serviciul şi a trimis meciul în tie-break.
În "prelungiri" s-a mers cap cap, iar la 4-4, Ungur a îndrăznit o "scurtă" nefericită. Cel mai valoros jucător din istoria tenisului a trecut în avantaj şi a avut la dispoziţie două servicii pentru a închide jocul. A făcut 6-4, dar Ungur s-a apărat minunat, salvând 2 mingi de meci.
Federer s-a precipitat şi a cedat surprinzător setul (6-8). Miracolul părea să se perpetueze. Setul patru a început cu un Federer clătinându-se din nou, dar Adi n-a luat cele două mingi de break făcute cadou de adversar în primul game.
Treptat, românul şi-a pierdut suflul, primul serviciu nu i-a mai intrat, iar reverul în lung de linie, executat impecabil de multe ori, la fel ca şi în partida cu David Nalbandian, s-a dus în aut.
Ungur a ieşit de pe teren aplaudat de spectatori, printre care s-au numărat magnatul Ion Ţiriac, antrenorul Adrian Marcu, dar şi soţia Liana, fiica lui Ilie Balaci.
La Piteşti, meciul de pe arena "Philippe Chatrier" a fost urmărit în fotoliu de către Sorin Ungur, tatăl celui mai bine clasat jucător de tenis al României.
"Pentru Federer a fost un antrenament"
"Sunt mândru de Adi. S-a autodepăşit. E greu, domnule, să joci pe o arenă de 15.000 de locuri. Federer e un titan. Să fim serioşi, ce surpriză să fi produs Adi? Exclus aşa ceva! Pentru Federer a fost un antrenament. A forţat cât a trebuit!", ne-a declarat ieri Sorin Ungur.
Referitor la declaraţia lui Ilie Balaci ("Am un ginere şmecher! Îl bate şi pe Federer!"), Ungur senior a comentat: "Am vorbit cu Ilie (n.r. - care susţine că nu are puterea să se uite la meciurile lui Adi). El crede că ăsta este fotbal!".
Singurii români care au reuşit să-i ia măcar un set colosului din Basel sunt Pavel, Hănescu şi Ungur