Nici Sky News nu se alătură apelului umanitar pentru Gaza

Postul de televiziune privat britanic Sky News a anunţat astăzi că refuză să difuzeze un apel privind strângerea de fonduri pentru victimele conflictului din Gaza, la fel ca şi BBC, care a apărat din nou decizia sa, aflată la originea unui scandal în Marea Britanie, relatează AFP.

Sky News se teme că difuzarea apelului Comitetului de urgenţă pentru catastrofe, care regrupează mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Crucea Roşie britanică sau Oxfam, ar putea să-i afecteze imaginea sa de imparţialitate.

"Conflictul din Gaza constituie unul dintre cele mai dificile şi mai disputate subiecte pe care presa trebuie să-l acopere. Angajamentul nostru este să acoperim toate aspectele acestui subiect cu o obiectivitate intransigentă", a explicat patronul postului.

Decizia a apărut în contextul în care de mai multe zile în Marea Britanie BBC este criticat că a refuzat să difuzeze acelaşi apel umanitar.